Spuneau unii că lumea exagerează pericolul de pe faleza Dunării. Ziceau ei că dracul nu-i așa de negru și că ditamai malul nu are cum să se ușchească fix în Dunăre. Cică faleza mai rezistă o mie de ani chiar dacă nu o reparăm/consolidăm.
Trebuie să spunem și noi ceva. Opiniile de mai sus nu aparțin unor savanți în domeniu. Este vorba despre verdictele unor specialiști în Facebook care se pricep la orice, începînd cu tasările de teren și terminînd cu aparatul reproducător al balenei albastre cu cocoașa pe dreapta. Ei bine, acești băieți care știu de toate dar nu au aflat că există viață și dincolo de Făurei, se pot uita la poze. Fotografiile sunt destul de grăitoare apropo de viteza cu care se dă la fund faleza superioară. Și dacă nici așa nu sunt lămuriți, îi invităm să se mute pe faleză. Dacă versantul o să o ia la vale, vor fi primii care vor constata că malul nu are cum să se prăbușească. Eventual și Doamne Ferește, vor fi primii care vor ajunge la Tulcea fără să achite un leu pentru transport.
Specialiștii adevărați (ăia care nu au timp să stea pe Facebook) spun că situația pe faleza gălățeană este nașpa. S-au făcut studii, se mai fac și altele, dar ideea este una singură: versantul de la bac pînă la Elice trebuie rapid consolidat. Specialiștii au mai zis că de vină pentru această situație sunt, în special, oamenii. Mai precis, oamenii din Primăria Galați care au aprobat tot felul de construcții în zonă, oamenii din business care au ridicat blocuri cu picioarele în apă și oamenii din diverse instituții locale care tărăgănează luarea unor decizii.
PS. Autoritățile locale au recomandat că pe faleza superioară a Dunării, în zona Elice, să nu se organizeze adunări publice, din motive de securitate. De aia, în ultima perioadă, concertele și ceremoniile oficiale au fost mutate la Parcul Viva sau la Palatul Navigație. Toate, mai puțin Boboteaza, unde securitatea miilor de participanți a fost asigurată pe bază de Doamne ajută.
La fel ca părul doamnei din reclamă, faleza Dunării rezistă. Întrebarea este: cît timp?
-->