Gălățenii parcă au fost fraieriți (din prima) la alegerile astea. Nu tu aeroport, autostradă, stadion, sau alte tuneluri.
Cu excepția saltimbancului de serviciu (la masonul/nasolul ăla de Telegan, mă refer) care a zbenguit că dărîmă nu știu cîte blocuri ca să facă o minune și mai mare, candidații au fost extrem de zgîrciți în promisiuni.
Nici în programe nu s-au întrecut cine știe ce, marea bătălie constînd în acuzații de blat și alte torturi. Iar dintre toți, Pucheanu a fost cel mai low profile, iepurașul cîștigînd cursa cu alonjă de Ahile cu glezna de fier. Mă rog, glezna poate că nu-i chiar așa de tare, asta urmează să vedem.
Ei bine, din punctul ăsta de vedere, Pucheanu are un mare avantaj față de gălățeni. El aproape că poate spune că s-a ținut de cuvînt și nici nu și-a început mandatul. Păi ce are de făcut Pucheanu pentru gălățeni? Nimeni nu știe, poate că nici el. Pe de altă parte, Marius Stan nu doar că a promis stadioane, mall-uri (nu small-uri) și alte primării, dar și după cîștigarea mandatului a venit cu tunelul, pasarele, și alte păsărele.
Am văzut că și în primele declarații Pucheanu a zis ceva de apă caldă și căldură, deszăpezire și luminițe de sărbători. Adică pe sistemul puțină apă și paie cît să supraviețuiți, că în rest n-aveți nevoie de mare lucru.
Eu nu zic că Ionuț Pucheanu n-a procedat inteligent, poate chiar șiret, cînd n-a promis mai nimic, dar ca gălățean mă simt păcălit. Păi cu ce-o să-l stresăm noi gălățenii de-a lungul celor patru ani de mandat? Iar Pucheanu dacă face o mărgică cît de pricăjită, deja poate spune că a făcut mai mult chiar și decît a promis.