O nouă şuşă cu pretenţii pugilistice se va produce în această seară (vineri, 28 august 2015) la Galaţi. Este vorba despre meciul de box dintre Cristian “Hammer Ciocan” şi Sherman “The Tank” Williams, partidă care va începe la ora 23.30, la Patinoarul Galaţi. Partida va fi transmisă în direct de ProTV, post care tot încearcă să facă vedetă din acest Ciocan originar din comuna Pechea (jud. Galaţi), fără succes însă. De altfel, toate galele din România în care a boxat Ciocan au fost transmise în direct de ProTV şi, ca un făcut, toate s-au dovedit a fi nişte meciuri ordinare, de slabă factură tehnică.
Şi meciul din această seară se anunţă a fi un mare fîs. În realitate, Ciocan, care a fost caftit de englezoiul Tyson Fury, încearcă acum să revină în prim plan cu o victorie. Şi pentru a fi sigur de victorie, Ciocan (mă rog, staff-ul său) şi-a ales un adversar vai de mama lui, care arată ca un butoi de grăsime. Dacă adăugăm faptul că adversarul lui Ciocan din această seară va împlini 43 de ani pe 1 septembrie şi că, în ultimii 4-5 ani, a boxat doar în gale “de cartier” – credem că vă puteţi face o idee despre nonvaloarea lui “The Tank” Williams, un nene originar din Bahamas.
Ciocan se dă zmeu la Galaţi în compania boxerilor expiraţi, ieşiţi din circuit
Mă mir cum lui Sherman Williams nu îi este ruşine (vezi foto) să apară în această seară în ring cu 123 de kg., la o înălţime de 1,79 m. Practic, acest aşa-zis boxer este un munte de slană, o glumă proastă la adresa tuturor celor care iubesc acest sport. De fapt, nu este vina lui “The Tank” Williams că apare în asemenea hal într-un ring de box, ci a celor care au organizat această şuşă cu pretenţii pugilistice. Nu poţi să accepţi toţi pensionarii burduşiţi cu basculante de hot dog, care nu sînt în stare să facă nici 10 flotări, şi să ceri şi bani pe bilete la intrare. Păi, ce să facă unul ca Sherman Williams în ring, cînd el abia se poate mişca din cauza şuncilor care îi atîrnă dizgraţios peste şort? Bietul “The Tank” Williams va pierde meciul înainte de limită pentru simplul motiv că va obosi, că se va sufoca tot mişcîndu-se în ring. Pe bune, nici nu o să mai fie nevoie ca “Hammer” Ciocan să îl lovească, pentru că boxerul originar din Bahamas se va prăbuşi la podea sub muntele de grăsime pe care îl cară zilnic în cîrcă.
Sursa foto: Viaţa Liberă