O vorbă din bătrîni spune că peștele de la cap se împute. Asta nu se verifică și în cazul omului de afaceri Traian Sandu, patronul hotelurilor Dunărea și Galați din centrul orașului. El tocmai a pus mîna pe o „scrumbie” care îi va umple buzunarele cu bani.
Este vorba despre Festivalul Scrumbiei organizat, anual, de Florii, pe Faleza Dunării. În premieră, evenimentul va organizat de SC Dunărea SA, din banii Uniunii Europene. Pe înțelesul tuturor, este încă o afacere între doi prieteni liberali.
După ce la sărbătorile Galațiului, Traian Sandu a făcut bani frumoși vînzînd plăcinte și sărmăluțe, pe trotuarul din fața hotelului Dunărea, acum omul de afaceri organizează ditamai evenimentul.
Totul în numele Primăriei care a aplicat pentru o finanţare europeană în valoare totală de 408.332 de lei (100.000 de euro!). Din aceștia, 329.300 de lei reprezintă valoarea eligibilă estimată, iar 79.032 de lei sunt valoarea neeligibilă, în condiţiile rambursării ulterioare a valorii eligibile a proiectului.
Săracul festival bogat
De 100.000 de euro, gălățenii ar putea avea un festival pe cinste. Dacă va fi așa rămîne de văzut, căci nici unul dintre organizatorii plătiți bine, din bani publici, nu s-a sinchisit să-i informeze și pe cetățeni. Din bîrfe am aflat că, în cadrul festivalului, vor fi concursuri gastronomice, grătare cu pește, expoziții în aer liber și un concert cu băștinașii de la Doina Covurluiului.
Nici vorbă de vedete din lumea muzicii, așa cum se obișnuia în anii trecuți. De asemenea nu va fi organizat nici concursul de pescuit, banii europeni neputînd fi justificați pentru o asemenea acțiune în perioada prohibiției. Semn că festivalul nu va fi de amploare este faptul că traficul rutier pe faleză nu va fi întrerupt.