 |
| Ilinca Diaconu, luptînd să ajungă în Luxemburg |
Ieri, ora 17.42. Îmi sună mobilul. “Alo, Iulian Grosu? Ilinca Diaconu la telefon.” Discuţia a durat mai bine de 6 minute. Iată pasajele cele mai semnificative, să vă faceţi şi voi o idee despre cît de naivi sînt unii:
Diaconu: Măi, Iulian cu ce drept mă calomniezi tu pe mine în fiţuica aia pe care ţi-ai făcut-o? Cine ţi-a dat ţie voie să scrii despre Solidaritatea, să spui numai minciuni? Măi, Iulian, eu sînt mamă a trei copii şi dacă o dată mai scrii despre mine în fiţuica aia, te dau în judecată, mă’, băiatule! Am ajuns să mă sune băieţii mei şi să mă întrebe cine este acest Iulian Grosu şi ce treabă am eu cu el de tot scrie despre mine? Să-mi spună copiii mei dacă este adevărat că am plecat în vacanţă în Luxemburg pe banii sindicaliştilor? Dar este posibil aşa ceva?
Grosu: Doamnă, asta este opinia mea în legătură cu protestul organizat de sindicatul Solidaritatea. Din punctul meu de vedere, acest protest este inutil.
Diaconu: Seriooos? Dar de ce nu îţi ţii tu opiniile astea pentru tine? Dacă eu aş zice despre tine că eşti tîmpit, că eşti corupt sau că eşti beţiv ţi-ar pica bine?
Grosu: Puteţi spune orice, nu mă deranjează, numai să păstraţi un ton civilizat.
Diaconu: Păi, şi ce facem? Ne jignim aşa, unii pe alţii? Iulian, te rog frumos să încetezi cu astfel de articole. Dacă tu eşti pesimist şi nu crezi în demersul nostru, e treaba ta. Dar nu mai încerca să-i convingi şi pe alţii că nu avem nici o şansă.
Grosu: Dar eu nu încerc să conving pe nimeni de nimic.
Diaconu: Ba da, asta faci, că citeşte tot Galaţiul prostiile pe care le scrii tu în fiţuica ta şi manipulezi oamenii. Iulian, tu ştii că am venit azi (ieri – n.a.) în Bucureşti şi stau peste noapte la verişoara mea, nu la cine ştie ce hotel pe banii sindicaliştilor? Mai ştii tu că oamenii care sîntem în autocar ne-am luat oale cu mîncare la noi? Da, da, oale cu mîncare, să scrii asta în fiţuica ta. Iar tu afirmi că am plecat în vacanţă?! Nu ţi-e ruşine să scrii astfel de minciuni? Spui că am plecat împreună cu Tiber, adică ce vrei să spui?
Grosu: Nici un moment nu am insinuat că dumneavoastră aţi avea şi altfel de relaţii cu Gheorghe Tiber, în afară de cele profesionale.
Diaconu: Daaa, lasă, nu te mai scuza. Tu în loc să sprijini oamenii care, într-adevăr, vor să facă ceva pentru siderurgişti, tu îi denigrezi şi arunci cu noroi în munca lor. Iulian, ai grijă ce mai scrii despre Solidaritatea, să nu o păţeşti de la vreun sindicalist supărat de minciunile tale. Uite, acum sînt în autocar alături de 50 de oameni, care aud ce vorbesc cu tine.
În acel moment, în telefon s-a spart conducta cu huiduieli. Mai mult ca sigur, ei mi-au transmis şi ceva de mamă. Din păcate, nu am mai putut auzi urările de bine ale celor 50 de combinagii, pentru că discuţia s-a întrerupt. Oricum, am reţinut ideea. Timp de 6 minute cît a durat convorbirea, Ilinca Diaconu a ţinut un discurs mobilizator şi emoţionant în faţa pasagerilor-sindicalişti, pentru a le demonstra cît de multă vînă are şi cum îl pune ea la punct pe boul de Grosu. Iar huiduielile din final la adresa mea au fost dovada faptului că spiciul a fost unul extrem de reuşit şi că Ilinca Diaconu l-a făcut zob pe unul dintre numeroşii “duşmani” ai Solidarităţii.
Mi se rupe. Eu rămîn la părerea mea: protestele (adică voiajul) sindicatului Solidaritatea în Luxemburg şi Bruxelles sînt pe cît de penibile, pe-atît de inutile. Şi cînd te mai gîndeşti că nişte biete femei au gătit ca nebunele oale întregi de mîncare doar pentru ca alde Tiber, Ilinca Diaconu şi ceilalţi sindicalişti cu chef de ducă să meargă să se pozeze în faţa sediului central al ArcelorMittal din Luxemburg, cu pancarde jenante atîrnate de gît.
