Dacă este un lucru prin care Marius Stan s-a tot remarcat în cele șase, șapte luni de mandat, acesta ar fi prostul obicei de a face promisiuni repetate rămase fără nicio finalitate.
Sau, în cel mai bun caz, care s-au tot amînat sau și-au depășit cu mult termenul de garanție. Ultima dintre ele, asta ca să nu iau la puricat carnețelul în care mi-am tot notat promisiunile edilului, îl privește pe șeful Poliției Comunitare, Cristian Gîscă. Stan dădea de înțeles încă de acum cîteva luni că numitul Cristian Gîscă, numit de fostul primar Dumitru Nicolae în fruntea polițiștilor comunitari (dar și un apropiat al lui Nicușor Ciumacenco) cam calcă apa. Adică e pe făraș, cum s-ar spune. Și de atunci, nimic.
Pe 31 ianuarie, după cum am scris aici, îl întrebam pe edil cum o mai duce Gîscă. Iar răspunsul a venit prompt. Marius Stan a spus cu subiect și predicat că în cîteva zile vom vedea că se ține de cuvînt, iar Gîscă va călca apa la el acasă. Amintea și de rezultatele unui control al unei comisii din primărie și al Curții de conturi. Ce mai, problema era ca și tranșată, iar ciolanul rămas fără stăpîn trebuia doar împărțit altora.
Păi de atunci au trecut aproape două săptămîni. Eu înțeleg că dacă spui cîteva zile, ele înseamnă mai multe. Două, trei, șapte, zece. În fine, poate o fi avînd Marius Stan o modalitate de percepere a timpului total diferită față de noi, gălățenii de rînd.
Eu nu spun că ar fi ceva grav în faptul că polițistul Gîscă încă o mai face pe adjectivul la Poliția Comunitară. Dar mă tem că în ritmul ăsta Stan tinde să devină un fel de promisolog, iar în momentul în care va mai da cu promisiunile înspre gălățeni n-o să-l mai creadă nici dacă se jură pe roșu. Roșu de USL, bineînțeles.
Haide bre, dom` primar, promite și matale mai cu talent
-->