Nu știu dacă evaziunea din transportul cu maxi-taxi e mai mare decît nesimțirea unor politicieni care susțin cu asiduitate japca făcută de transportatori. Mă refer la scumpirea cu 50% a unei călătorii cu maxi-taxi, scumpire sprijinită de liberali și unii pesediști, la finele anului trecut, de parcă ar fi fost vorba de fonduri pentru campania electorală, nu altceva.
Întrebarea e alta. Cine se face responsabil cu închisul ochilor și nerespectarea legii? Spun asta pentru că de la 01.01. 2011 mașinile care efectuează transport public nu mai respectă condițiile impuse de lege. În primul rînd e vorba de OU 109/2005 care la art. 1, al. 3 face clar distincţia între autobuz şi microbuz în sensul că autobuzul trebuie să fie “conceput şi construit pentru transportul de persoane pe scaune şi în picioare”. Aceeași lege, prevede la art. 49, al. 3 că “transportul rutier de mărfuri şi/sau persoane se efectuează numai cu vehicule rutiere destinate prin construcţie tipului respectiv de transport”. Dar chiar dacă ar respecta aceste condiții, maxi-taxiurile din Galați nu respectă Legea 448 din 18 decembrie 2006 – privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, lege care prevede adaptarea tuturor mijloacelor de transport aflate în circulaţie, pînă la 31 decembrie 2010.
Interesant este că deși se știa de aceste legi, nimeni de la Primărie nu a avut interesul să introducă aceste cerințe în criteriile pentru licitația de trasee. La fel cum a fost omis și criteriul prețului. Nu știu de ce, dar am senzația că anul ăsta va ploua mult atît la Primărie cît și în transportul public.
Greu cu respectarea legii în transportul public
-->