Rivalitatea dintre Galați și Brăila trebuie tranșată într-un fel sau altul. Nu putem trăi în incertitudine, căci incertitudinea provoacă stres, iar stresul, se știe, duce la deces.
Dacă Galațiul are un campion adevărat, nu contrafăcut, în ultimii 15 ani, acela se numește Angela Ribinciuc (foto). Femeia asta este absolut senzațională: a bătut un batalion de bărbați la viața ei, e drept că doar la tir cu pistolul. Imaginați-vă, din 20 de lovituri, Angela Ribinciuc, de la cotidianul Viața Liberă, ar fi în stare să dea 19 decari și un nouar. Asta dacă ar trage legată la ochi.
De cealaltă parte, Brăila se recomandă cu Florentin Coman, de la cotidianul Obiectiv Vocea Brăilei. Florentin Coman îi cam umilește pe toți, atunci cînd ziariștii din Brăila sînt chemați să tragă cu pistolul la Cupa Presei. Florentin Coman are acea stăpînire de sine astfel încît să umple țintarul de decari. E bun, dar e mai bun oare decît Angela Ribinciuc? Uite, din acest motiv, eu, în numele antidotul.ro, lansez o provocare pentru județele Galați și Brăila: care este, fraților, cel mai bun lunetist, ca să zic așa, din ziarele astea puține care mai există în zona Brai-Gal?
Galați vs. Brăila. Cine trage mai bine: Angela Ribinciuc sau Florentin Coman?
-->