Am senzația că viceprimarul Nicușor Ciumacenco este un mare iubitor de SF. Ceea ce nu e rău, aș spune.
Ciumacenco a anunțat că Galațiul a fost ales ca și studiu de caz în cadrul programului denumit „+/- Galaţi”. Minunatul proiect se va ocupa cu dezbaterea problemelor prin care trec orașele patriei. Concret, se va organiza un concurs de invenții urbane care, plecînd de la o serie de realități (dezvoltarea urbana haotică, scăderea și îmbătrînirea populației, ieșirea din uz a locuințelor pînă în 2050), își propune găsirea unor soluții.
Dacă am înțeles eu bine, proiectul ăsta se ocupă cu visatul. Adică vor veni niște specialiști de la Ordinul Arhitecţilor şi de la Uniunea Arhitecţilor din România care-și vor imagina tot felul de soluții și vor visa cu ochii deschiși la proiecte ce nu vor fi puse în practică niciodată. Și ca toată lumea să fie mulțumită și să trăiască cu senzația că s-au făcut lucruri importante, evenimentul se va încheia în 19 iunie cu o festivitate de premiere. Mi se pare corect.
Galați – orașul imposibil. Azi, episodul Galați 2050
-->