Mă duceam ieri, la prînz, să mă piş pe garajul unui amic, care are să-mi dea 1 milion de lei de mai bine de două luni. Şi mergeam aşa, liniştit, gîndindu-mă dacă e indicat să fac chestia asta sau mai bine cumpăr un spray dintr-ăla folosit la graffiti şi îi las un mesaj de întîmpinare pe pereţii garajului. Pînă la urmă am optat pentru prima variantă, căci îmi venea mult mai la îndemînă, ca să zic aşa. În plus, am zis că nu este cazul să mă răzbun atît de crunt pe bietul om, doar pentru un amărît de milion de lei vechi.
E, cînd am ajuns aproape de garajul amicului meu (care, apropo, stă undeva în Micro 39), de jur împrejur, pe o rază de vreo 50 de metri, o grămadă de gunoieri de la Ecosal. Îi ştiţi, sînt băieţii ăia cu veste reflectorizante, care o ard cu măturile pe străzi, dînd cu ele în stînga şi-n dreapta, de zici că-s hocheişti. Ca dracu, erau peste tot, bre. Inclusiv în jurul garajului amicului meu, de parcă ar fi fost angajaţi să-l păzească, să nu apar eu să mă piş pe el.
Dracu să-i ia pe gunoieri şi pe şefii gunoierilor
Treaba asta mi-a dat complet planul peste cap. Am sperat că hocheiştii vor pleca, că se vor retrage strategic undeva la umbră, să se facă că fac curat. Aiurea, demenţii parcă trăseseră ceva prafuri, aşa dădeau din mături. Pentru prima dată în viaţa mea am văzut că în Galaţi se curăţă şanţurile pline de noroi, frunze şi căcaţi de cîine. Incredibil: acum îşi găsiseră trîntorii de la Ecosal să se afirme în faţa babelor şi moşnegilor din Micro 39, curăţîndu-le trotuarele, cînd eu aveam o treabă mică de tot cu garajul amicului meu.
După vreun sfert de oră în care m-am făcut că aştept pe cineva, m-am lăsat păgubaş. Dracu să-i ia pe gunoieri, pe şefii gunoierilor şi pe directorul lor, Ion Ionescu, care taman ieri au conştientizat că îşi iau lefurile din taxele şi impozitele nefericiţilor din Galaţi. I-am înjurat în gînd, le-am făcut o poză în sictir şi am căzut de acord cu mine însumi că poate peste 200 de ani o să mai văd în Galaţi atîţia măturători la un loc, dînd cu crosa prin şanţuri.
