 |
| Imagini din Bora-Bora, uşchite de pe net, locul în care Durbacă, la banii lui, poate alege să moară încă 20 de ani de-acum încolo |
Urmăresc şi eu, ca simplu chibiţ al vieţii politice de kko din Galaţi, decăderea personajului Eugen Durbacă. N-are rost să repet ceea ce scriu de vreo 10 ani încoace, prin ziarele în care am putut să scriu, următoarea chestiune: Durbacă trebuia să dispară, şi e bine că a dispărut din prim-planul vieţii politice din Galaţi. Îi vor lua alţii locul, sînt convins de treaba asta.
Urmărind felul în care a pierdut Durbacă, aş compara înfrîngerea lui (păstrînd proporţiile, desigur) cu cea a lui Nicolae Ceauşescu. Pe bune, la cît a agonisit, putea să cheme şi el un elicopter pe acoperişul CJ, să fugă ca un adevărat dictator, nu să iasă pe uşa de la magazie, scuzîndu-se că merge să ducă gunoiul şi că vine imediat. Unde este Durbacă acum, de ce nu ţine o conferinţă de presă ca un adevărat bărbat care a condus Galaţiul ăsta nenorocit timp de 16 ani, în care să-şi asume înfrîngerea, să mulţumească chiar şi gălăţenilor care nu l-au votat, care i-au zis “Pa!” la urne?
În luuuunga perioadă de timp în care a avut acces la banul public, Eugen Durbacă s-a îmbogăţit cît nu puteţi număra voi în 16 ani. Altfel spus, el şi-a făcut suma. Şi-a asigurat, dpdv. financiar, inclusiv stră-strănepoţii. În locul lui Durbacă nu mai candidam la alegerile locale din 2008. Mă retrăgeam în glorie, făceam fiţe-fiţe că îmi ajunge cît am condus Galaţiul, că vreau să-mi văd de madam Olaru, că am multe insule de vizitat, ca bara-bara, că Bora-Bora.
Pun pariu pe 214 milioane de euro că dacă ar fi făcut acest pas, peste maxim doi ani, Durbacă era la fel de regretat ca Nicolae Ceauşescu, la nivelul Galaţiului. Dar, în loc să plece cu capu’ sus din viaţa publică şi să fie oprit, apoi, pe stradă de atîrnătorii cărora le-a găsit serviciu ba pe la Direcţia Copilului, ba pe la Transurb, ba de-aiurea, Durbacă a ales să rămînă în funcţie pînă cînd a fost prins şi executat, nu în sfînta zi de Crăciun, ci în speciala zi de 1 Iunie.
Marii dictatori au avut întotdeauna parte de sfîrşituri mici. De nimic, aş zice.
