Am fost azi pînă la Tecuci cu ceva treabă și astfel am trecut și prin comuna Umbrărești.
Ei bine, acolo urmele alegerilor europarlamentare din 2014 sînt încă vii, iar bannerele pe care Doruleț Nelu Resmeriță (actualmente co-președinte PNL) le-a atîrnat degeaba pe stîlpii comunei încă rezistă cu stoicism.
O dovadă vie că materialul din care au fost făcute bannerele a fost mai de calitate decît materialul din care a fost realizat politicianul. Spun asta pentru că nu doar că e ilegal să-ți mai apară mutra politică și după ce ai pierdut în alegerile cu pricina, dar e o chestiune de bun simț să strîngi mizeria după tine.
Cu atît mai mult cu cît mesajul cu care ai ieșit să cerșești votul respectiv a fost unul imbecil. Cum adică “ALEGE UN GĂLĂȚEAN RESMERIȚĂ!”? Păi ce, a fi gălățean e vreo calitate sau cum? Adică la vremea respectivă Resmeriță n-a avut de spus altceva mai bun despre el decît că e gălățean?
Eu pot să înțeleg că pentru a fi politician trebuie să ai obrazul la fel de subțire ca pielea de la călcîie și că uneori efectiv nu te duce capul să spui nici măcar minciuni inteligente despre tine. Dar dacă tot ai avut un astfel de mesaj retardat, arde dracului toate bannerele alea a doua zi după ce ai pierdut alegerile și roagă-te să uite toată lumea porcăria aia de mesaj.
Ar mai fi o variantă. Adversarii politici ai lui Resmeriță (știu, asta e o glumă proastă căci Resmeriță nu e atît de important încît să aibă adversari) au vrut să facă mișto în continuare de el și au pus intenționat cîteva bannere pe stîlpii comunei să mai aibă și țăranii de ce rîde cînd se duc duminica la biserică.