Am revenit după o săptămînă în Galați și am constatat că multă lume suferă pentru soarta crîncenă a echipei Oțelul Galați, cel puțin la nivel declarativ, adică pe Facebook sau în comentariile postate pe platformele online ale ziarelor din Galați, inclusiv antidotul.ro. Așa, din gură, toți s-ar declara solidari pînă și cu un cîine maidanez care a sfîrșit călcat de un TIR pe Autostrada Soarelui. Că, vai, bietul cîine: ce viață urîtă a avut, dar ce moarte de căcat a putut să aibă! În cazul echipei de fotbal Oțelul Galați cred că lucrurile ar trebui privite cu un pic mai multă detașare, fără încrîncenare, pentru că la urma-urmei vorbim despre o societate comercială privată. O firmă care e drept că are un patron țepar (Dan Grigore Adamescu), dar care a intrat în incapacitate de plată, așa cum intră zilnic zeci de firme în țara asta, și nu am auzit pe nimeni să le plîngă de milă, să iasă în stradă pentru a le susține cauza.
Cîte locuri de muncă se pierd dacă dispare societatea privată Oțelul Galați?
Să privim pragmatic lucrurile. Clubul de fotbal Oțelul Galați, care este o entitate privată, a intrat în insolvență. Să admitem că această echipă va dispărea. Care este problema? Cîte locuri de muncă se pierd prin dispariția clubului de fotbal Oțelul Galați? Să zicem că sînt 25 de jucători în lot (cu tot cu rezerve), că pe la club mai există vreo 20-30 de inși (personal administrativ), plus atîrnătorii de serviciu, pe care însă am înțeles că patronul Adamescu i-a dat afară rapid, pentru că o frecau toată ziua și plecau de la serviciu ca din cîrciumă. Înțeleg că orice loc de muncă este important în orașul ăsta, dar mi se pare exagerat să se facă o întreagă dramă pentru închiderea unei firme care numără 50 de angajați. Păi, oameni buni, nu s-a iscat agitația asta nici cînd a fost vorba să se închidă fabrica aia de sclavi a lui Cozamin (de lîngă Selgros), care numără vreo 300 de croitorese, nu doar 50 de inși cu carte de muncă de la Oțelul Galați.
Sentimentalisme
Bun, societatea comercială Oțelul Galați nu este doar o firmă oarecare. Este echipa de fotbal fanion a orașului, așa cum le place unora să spună. Adică, nu poți să judeci în aceiași termeni închiderea unui restaurant cu 30-40 de angajați cu suprimarea echipei de fotbal Oțelul Galați, pentru că Oțelul are mulți suporteri care suferă. Oameni buni, Craiova, adică orașul ăla care aducea în mod constant 20.000 de oameni la stadion pentru “Universitatea” (nu 4.000, ca la Galați), a rămas fără echipă de 2 ani de zile, și nu am auzit să se lase cu sinucideri în masă în Oltenia.
Încerc să îi înțeleg pe cetățenii care suferă pentru Oțelul, pentru simplul motiv că existența acestei echipe le-a adus și le aduce un strop de fericire în viața lor searbădă, lipsită de sens. Dar e cumva aiurea. Și am să vă spun de ce. Să presupunem că eu sînt fan Bon Jovi (nu sînt, dar să admitem treaba asta). Îi cumpăr albumele de ani de zile, merg la concertele acestei trupe în Europa, adică dau bani din buzunarul meu pentru a susține această trupă. La fel cum fac mulți dintre suporterii Oțelului, care alocă bani și timp din viața lor pentru a fi alături de echipa favorită. Și Bon Jovi și Oțelul sînt treburi private. Nici una, nici alta nu primesc bani de la municipalitate (bani publici), deci sînt pe turta lor. E, dacă de mîine eu aș auzi că trupa Bon Jovi se desființează pentru că așa a decis managerul/impresarul/liderul trupei, eu ce ar trebui să fac? Să mă dau cu capul de pereți în fața Hotelului Galați? Să urlu că nu-i corect, că eu ce muzică o să mai ascult de mîine încolo? Bă, numai fraierii suferă după femei, trupe muzicale și echipe de fotbal. Bărbații adevărați merg mai departe, își croiesc alt drum în viață. Își văd de treaba lor.
