Gălățenii iubitori de poezie și frumos îi rup mâna marelui poet în fiecare an, înainte de ceremoniile de pe 15 ianuarie.
Eminescu a avut onoarea ca un mare centru cultural al Europei, Galațiul, să-i ridice o statuie. Considerând că obscurul poet nu face cinste orașului, niște intelectuali revoltați îi devalizează statuia, în fiecare an. Până în prezent, mâna muzei a dispărut de 20 de ori.
Artistul care în fiecare an tot pune mâna monumentului în gips, s-a cam săturat de munca sisifică: “… am putea face o copie a acestei statui, și originalul să-l punem într-n spațiu interior, pentru a fi protejat”, a afirmat acesta.
Parcul Eminescu este probabil greu de păzit, fiind situat la periferia metropolei dunărene.
Poliția din Galați nu știe cum să păzească zona obscură unde este amplasată statuia poetului. Se invocă distanța uriașă ce separă monumentul de sediul oamenilor legii, precum și lipsa drumurilor.
“Dacă nu s-ar afla la dracu’n praznic, într-o zonă greu accesibilă, alta ar fi fost soarta meciului. Pe când așa, nu avem cum să trimitem patrule în văgăuna aia, nu este cum!”, a declarat reprezentantul Poliției, dl. Șef Comandant Comandor Plutonier Maior, Berbec V. Cârlănel.
Cu ajutorul americanilor, problema a fost rezolvată.
Datorită acestor dificultăți majore, autoritățile au decis să țină mâna statuii la păstrare, într-un buncăr antinuclear situat în Pensacocacola, Florida. Abia în preajma zilei de 15 ianuarie aceasta va fi montată la loc, cu onoruri militare. Fanfara nu va părăsi parcul nici după încheierea ceremoniilor, trebuind ca ulterior să onoreze și operațiunea de demontare.
Un sobor de preoți va însoți mâna pe ultimul drum de anul acesta, înapoi spre buncăr, relicva fiind inclusă în categoria moaștelor. Reprezentanții Bisericii au declarat că oricum ar fi însoțit mâna pe drumul de întoarcere, pentru că ar fi un mare păcat să refuzi o viză de State!
Citește și: Pe soclurile din Parcul Eminescu vor fi amplasate busturile lui Hagi, Dracula, Năstase și Comăneci