Eugen Durbacă, destul de neclar în această poză, arată unde îl doare pe el de gălăţeni |
Şedinţă inutilă, ieri, la Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi, ca de obicei, de altfel. Trec proiecte de legi, vin proiecte de legi, gălăţenilor nu li se schimbă cu nimic existenţa. Poate doar în rău. Preşedintele CJ, Eugen Durbacă, prezidează ca pe vremurile dinainte de 1989, cînd era mare activist comunist şi şef peste centralele navale din România. De data asta are ceva cu consilierul David Craiu. E ofticat pe el, pentru că l-a acţionat în judecată pe bunul său amic, penibilul Nicolae Bacalbaşa (PSD), pentru discriminare. De altfel, Bacalbaşa este renumit prin faptul că se ia de ţigani, de prostituate, de necăjiţi, de oricine i se pune lui pata de medic european.
La un moment dat, Gică-Contra, zis şi David Craiu, se pune iar de-a curmezişul unei propuneri agreată de Durbacă. Comentează ceva în legătură cu finanţarea unui drum. La care Durbacă, acest etern profitor al Galaţiului, dă o replică de mare neam prost: “La comisii, un singur drum nu a fost discutat. Ultimul, cel spre cimitir!”
Durbacă a făcut aluzie la faptul că David Craiu este boşorog şi că ar cam trebui să-şi aranjeze de-o colivă acolo, nu să facă gălăgie pe tema drumurilor. Sanchi, de parcă Durbacă ar avea 23 de ani şi ar sparge nuci cu ştiţi voi ce. Mi-e din ce în ce mai clar că dacă nici la alegerile de anul acesta nu reuşim să scăpăm de Durbacă, ne va îngropa el pe toţi, ba chiar ne va duce şi pe ultimul drum. Asfaltat, desigur, de el! Votaţi, măăăi!