Azi dimineață, în jurul orei 7.00, cînd toată lumea dormea, inclusiv Gelu Stan directorul de la Apă Canal, o conductă de apă s-a spart iar pe str. Aurel Vlaicu, spre nenorocul gălățenilor.
Am avut deosebita plăcere să stau de vorbă cu un domn de la intervenții Apă Canal, care mi-a declarant fugitiv că: ”este posibil să fie vorba despre o nouă rețea de conducte” și ca să mă bage-n ceață și să scape de mine bolborosea în mers ceva legat de “un compensator de 1000”.
N-am reușit să aflu cine este, căci omul părea că are alte priorități și anume de a echilibra cafeaua pe care o ținea într-o mînă cu hîrtiile pe care le avea în cealaltă (probabil/sper planuri ale conductelor). Așa că am auzit doar prenumele: Adrian. Ei bine, acest domn a reușit să se-nvîrtă prin zonă preț de cîteva minute, pînă cînd un altul mai enervant și agitat la culme (care se făcea că nu m-aude și n-a vrut să de-a nicio declarație în legătură cu apa care intra oamenilor în case), a căzut și s-a murdărit devenind și mai iritat de prezența mea așa matinală, în locul cu pricina.
Spre nemulțumirea oamenilor care se confruntaseră cu ceva timp în urmă cu inundații din cauza ploilor abundente și a scurgerilor de canalizare înfundate, lucrătorii își făceau o imagine de tot rîsul, desfundînd canalizările fie cu mîna, fie cu picioarele. Cu toate că o mașină de la poliția locală trecuse prin zonă, nu a venit nimeni să dirijeze circulația, iar domnul Adrian s-a rățoit la mine și m-a întrebat de ce stau degeaba și nu chem poliția, că ei n-au nici semn, absolut nimic, de parcă ar fi fost treaba mea si misiunea noastră, a celor de la antidotul.ro, ar fi fost de a dirija circulația. Ca să poată și competenții de la Apă Canal să-și bea cafeaua liniștiți. Din comunicatul de presă trimis de cei de la primărie pare a fi fost vorba despre : ”o avarie survenită pe strada Aurel Vlaicu, segmentul dintre intersecţia cu strada Năruja şi prelungirea străzii Alba Iulia. În acest moment, blocurile cuprinse între strada Aurel Vlaicu şi strada Aviatorilor nu sînt alimentate cu apă. Apă Canal izolează porţiunea de conductă avariată, urmînd să realimenteze consumatorii afectaţi de întrerupere în jurul orei 10.30. Ulterior, va urma decopertarea străzii şi reparaţia la conducta avariată.” Se pare că primarul Marius Stan a cerut Apă Canal o informare asupra stării reţelei de apă din zonă. Vom reveni cu amănunte.
Două conducte s-au spart pe strada Aurel Vlaicu: una de apă și alta cu proști
-->