Doruleț Resmeriță a murit de cancer în această dimineață (vineri, 6 mai 2016), la vîrsta de 48 de ani. Născut în Galați, Resmeriță a fost un politician destul de activ, în ultimii 10 ani, atunci cînd a ales să se înscrie în fostul PDL. Înainte de asta Doruleț Resmeriță fusese administrator unic la grupul de firme Galmopan Galați.
Resmeriță a fost numit în funcția de inspector șef al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Galați, în 2009, iar doi ani mai tîrziu el s-a făcut remarcat la nivel național după ce a introdus, în premieră, la Galați, sistemul de supraveghere video la examenul de bacalaureat. În acel an, procentul de promovabilitate la Bac a scăzut undeva la 40% la Galați, căci dacă probele de examen au fost monitorizate video, nu s-a mai putut copia în draci, ca în alți ani. A fost o imensă bilă albă pe care Doruleț Resmeriță a primit-o inclusiv din partea ministrului Educației de atunci, Daniel Funeriu, care a venit special la Galați ca să îl felicite.
Ca politician, Doruleț Resmeriță a candidat de două ori pentru un loc în Camera Deputaților (2008 și 2012), din partea PDL Galați, dar de fiecare dată a pierdut. Acum, pentru alegerile locale din 5 iunie 2016, el se afla pe poziția a treia în lista PNL pentru Consiliul Local Galați, așadar cu mari șanse de a ajunge să îi reprezinte pe gălățeni în forul legislativ local.
Așa cum l-am cunoscut pe Doruleț Resmeriță, eu unul sînt absolut convins că el ar fi fost un consilier local infinit mai bun decît mulți dintre cei care au luat decizii pentru Galați, în ultimii 26 de ani. Din păcate, Doruleț Resmeriță a murit în această dimineață, după ce timp de aproape 4 ani de zile s-a luptat cu cancerul nemilos care i-a măcinat corpul puțin cîte puțin.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!