Apă Canal lucrează de ceva vreme la conductele și canalizările de la intersecția Brăilei cu prelungirea Traian.
Vorba vine lucrează, căci în intersecția cu pricina e un haos generalizat. Iar muncitorii de la Apă Canal arată și se comportă de parcă ar fi în probe pentru a fi selectați să participe la viața de noapte a penitenciarului din Galați.
Dincolo de faptul că s-a blocat prima bandă, nimeni nu s-a gîndit să păstreze o cale de acces pentru pietoni, dar nici să-i avertizeze că trebuie să ocolească.
La locul faptei, jomanfișiștii de la Apă Canal își parchează mașina pe prima bandă cu nonșalanța cu care întind mileul pe masa din sufragerie. În plus, ca bonus probabil, vezi unelte și alte alea aruncate peste tot: un rest de lopată, bucăți de lemn, molozul scos din canalizare, etc.
Din cîte am înțeles, azi cineva a făcut o reclamație așa că la fața locului și-au făcut apariția doi agenți, cred că de la Poliția Locală. Brusc, confrații lui Dorel au început să se agite puțin.
Și-a făcut apariția și un nene mai tinerel, cu ochelari, semn că era vreun nepot de inginer, ceva, care îi îndemna pe muncitori, în metafore care se terminau irefutabil în sintagma “mă-tii”, să semnalizeze corespunzător canalizarea la care munceau de ore bune.
Probabil într-o țară civilizată cineva ar fi primit o amendă pentru debandada respectivă. Dar în Republica Socialistă Galați, Apă Canal face ce vrea mușchii ei. Că doar nu degeaba Gelu Stan se trage de creveți, de atîția ani, cu Dan Nica.