Așteptam liniștit pe scaun să îmi vină rîndul la dentist. Citeam o revistă glossy sau așa ceva, dintr-aia pentru lesbiene nedeclarate. Cosmopolitan parcă îi zice. De mult n-am mai rîs așa citind o revistă de non-umor, care abundă de articole scrise parcă pentru proaste. În fața mea, adică în cealaltă parte a camerei, mai erau trei persoane. La dracu, întîrziasem și îmi trecuse rîndul. Acum trebuia să aștept să intre toată lumea, adică mai aveam de stat de pomană încă vreo oră. Asta e, bine însă că e plină masa de reviste Cosmopolitan – m-am îmbărbătat eu în gînd. Între cele trei persoane era și o tipă la vreo 20 de ani. Nu era genul piți, dar nici tocilară. O tipă interesantă, îmbrăcată cu bun gust și nebăgătoare în seamă. Își vedea de treaba ei, de gîndurile ei. Pe dinafară arată bine, zic eu în gînd, dar cine știe ce cratere are în gură, că doar nu o fi venit la stomatolog pentru că o doare mîna, ce naiba. Ce vreți, mă plictiseam de moarte și mă uitam și eu de nebun în jur, ca să mi se pară că trece timpul mai repede.
La un moment dat, în capul ușii apare o asistentă. Se uită pe o foaie și strigă numele celui care urmează la rînd: „Domnișoara Lupulescu”. La care tipa asta tînără se ridică tacticos și merge în cealaltă cameră pentru a căsca gura la propriu. Mi s-a părut crîncen ce auzisem. Cum adică Lupulescu? Bine, și pe mine mă cheamă Grosu, deci nu e cazul să mă trezesc tocmai eu să fac mișto de numele unui om. Dar eu chiar nu vreau să fac mișto de domnișoara cu pricina. Mai degrabă m-a încercat un sentiment de compasiune, ca și cum biata fată era handicapată sau ceva de genul ăsta. Îmi și imaginam cît de timorată se simte săraca fată atunci cînd trebuie să se recomande “Lupulescu”.
Noroc că e fată și poate spera că va scăpa de povara numelui odată cu măritișul. Numai să nu se îndrăgostească naibii de vreunul pe care îl cheamă Măciucă și să fie de loc din comuna Mădulari.
