Deși și-a făcut ucenicia salivînd la prohapul lui Eugen Durbacă, Eduard Grosu, director la Gospodărire Urbană, nu va deveni niciodată un mafiot în adevăratul sens al cuvîntului.
Poate are talent de găinar, îl ajută puțin și fața, ori de șef peste niște bișnițari, dar mafiot n-are cum să ajungă unul care mută palmierii și ciufulește teii din prostie.
Numai că bișnița măruntă pe care Eduard Grosu o patronează la locul său de muncă, adică la patinoar, a cam început să pută. Atît de mult încît gălățenii au început să scrie disperați pe la ziare dîndu-l în gît pe Eduard Grosu. Iar schema de sifonare a banului e simplă, la vedere și posibilă doar prin complicitatea șefului de la Gospodărire Urbană. Uite cum ne descrie un gălățean, într-un mail primit pe adresa redacției, faptele de bișnițărie patronate de Eduard Grosu.
”La patinoarul din Galați se face foarte multă bișniță, practic încă de înainte de a intra ești vînat de protejați (contra-cost) ai Gospodărire Urbană, cu scopul de a introduce clienți fraudulos – chiar și în afara programului – banii nemaiajungînd sub nicio formă în vistieriile instituției. De asemenea, este permisă specula cu patinele – acestea fiind închiriate tot pe sub mînă – deși patinoarul are în mod oficial posibilitatea aceasta. Concluzionînd, patinoarul a ajuns o vacă de muls pentru partenerii săi frauduloși – direct cotizanți ai multiplilor directori și administratori sinecuriști nou inventați pe filiera politică PC.”
Directorul Eduard Grosu, patronul spiritual al bișnițarilor de la patinoar
-->