 |
| Credinţă tare ca tabla |
Mii de credincioşi au luat azi cu asalt cimitirele. Motivul: Paştele Blajinilor, o sărbătoare în care fiecare îşi pomeneşte morţii. Despre cum înţelege fiecare să (se) pregătească, Dumnezeu cu mila! La cimitirul “Sf. Lazăr” iar a fost balamuc. Din motive de căpătuială, preoţii s-au înţeles cu cei de la ADP ca poarta din spatele cimitirului să rămînă închisă. Dacă vă mai spun că taxa percepută de băieţi pentru a intra în cimitir cu maşina e de 4.5 lei şi că de la intrarea principală pînă la cea închisă sînt vreo doi, trei kilometri probabil că veţi înţelege motivele ecumenice care au fundamentat luarea unei astfel de decizii. Un mic aspect au ignorat aceşti băieţi care se preocupă cu metamorfozarea credinţei în bani. O fi mulţimea proastă dar nu îţi trebuie prea multă inteligenţă ca să rupi o uşă, fie ea şi din fier şi tablă. Dar să revenim pe teren.
 |
| Şi umiliţi, şi cu banii daţi |
Eu am identificat două echipe. Am să încep prin a vă prezenta echipa preoţilor, reprezentanţii BOR, îmbrăcată în general în negru. Ca în fiecare an, cu prilejul unor astfel de sărbători preoţii au fost insuficienţi, prost organizaţi şi bineînţeles puşi pe căpătuială. E clar, în astfel de momente preotul e singura vedetă din cimitir şi se comportă ca atare. Lumea aruncă cu bani în el de parcă ar fi cîntăreţ de manele. Preotul e conştient că prezenţa lui e dorită de toată lumea. Şi se comportă ca atare. E mai mereu puţin confuz, se enervează metodic, îndeamnă patetic lumea la calm şi alege mai mereu să meargă să slujească la mormintele mai arătos împodobite. Rugăciunea e bolborosită în grabă ori fragmentată. Cîntecul e lălăit şi impersonal. Oricum nu contează. Nimeni nu mai e atent la calitate. Important e să se întîmple. Creştinismul devine brusc cantitativ şi mercantil.
 |
| Hai cu mersu’ piticului |
E o chestie care trebuie să se rezolve. Nu mai contează tradiţia, ritualul ori trăirea interioară. Important e să-l vînezi pe manelistul sicrielor, să-i fluturi nişte bani în faţă, el să vină şi să presteze un surogat de rugăciune şi tu să te duci mulţumit şi împlinit acasă, că doar ţi-ai făcut datoria. Este momentul să intre în scenă a doua echipă. Credincioşii sau, după caz, enoriaşii. Îmbrăcaţi cît mai pestriţ vin la cimitir ca de la piaţă. Majoritatea se comportă de parcă ar fi în transă. Auzi numai replici de genul: aşa trebuie! aşa se face! Odată cu trecerea timpului ceilalţi devin concurenţi. Nimeni nu mai gîndeşte, toţi vor doar să “rezolve” problema şi să plece liniştiţi acasă.
