Ca și cum nu era de-ajuns că atmosfera din toate spitalele din Galați este generatoare de nervi, stres și frustrare, din cînd în cînd apar și alte elemente menite să te scoată din minți. Cum ar fi, de exemplu, să dai peste niște țigani cărora tocmai li s-a îmbolnăvit cineva de la ei din șatră (pardon, familie). Nu știu cum dracu se face, dar de fiecare dată cînd un țigan (adult sau puradel) are o problemă de sănătate și ajunge la spital, el este însoțit de o armată compactă de magraoni și pirande. Ce dracu or avea în cap țiganii ăștia în afară de cîlți? Pentru ce se adună ei cu zecile atunci cînd unul de-al lor ajunge în spital? Care să fie rațiunea (știu, e aiurea să pui “rațiunea” și “țigan” în aceeași propoziție) pentru care tuciuriii se adună în stoluri și pichetează spitalele, atunci cînd unul de-al lor cade răpus de boală?
Zilele trecute, mă aflam cu treabă în Spitalul de Copii aflat în vecinătatea stadionului Oțelul. Și ce să vezi? Un pui de țigan (mic și negru) respira greu. Pe bune, chiar avea probleme cu respirația, fiind suspect de pneumonie. Afară, în curtea spitalului (vezi foto), rudele puiului de țigan, vreo 10-12 la număr, aveau grijă să se facă auzite pînă și de cei care se aflau la Inelul de Rocadă. Atît de tare urlau țiganii cînd vorbeau, de parcă nu s-ar fi aflat la 1 metru distanță unii de ceilalți. Gardienii care asigurau paza spitalului stăteau la umbra unui copac și nu comentau, deși era clar că țiganii deranjau pe absolut toată lumea din spital, de la vizitatori pînă la pacienți și doctori.
Cu ce dracu putea să ajute prezența celor 10-12 țigani la spital, în condițiile în care puradelul fusese preluat deja de echipa de medici de la Urgențe și era tratat ca oricare alt copil. Prin tupeul de a pune stăpînire pe curtea unui spital și a se comportra precum la ei la cort, țiganii pun presiune pe medici și își bat joc de orice regulă de conviețuire. Calcă totul în picioare, pentru că, vezi Doamne, un puradel a răcit un pic mai tare. Ca român, este frustrant să vezi că niște minoritari își permit să facă ce vrea mușchiul lor într-o instituție publică unde e nevoie în primul rînd de liniște și mai apoi de bun simț.
