Alegerea pesedistului Florin Popa în funcția de șef al organizației municipale a PSD e de departe unul dintre cele mai penibile spectacole pe care scena Teatrului Muzical le-a suportat în ultimul timp.
Bine, Florin Popa a fost și singurul candidat pe această funcție, deci era cam dificil să iasă pe locul doi în urma alegerilor care s-au petrecut acum cîteva ore. Faptul că pesediștii nu și-au găsit altă zi pentru a-și regla socotelile politice nu mă miră prea tare, știut fiind că mulți dintre social-democrații gălățeni se trag, așa, mai de la rădăcina ghiocelului.
Despre Florin Popa am tot scris. El reprezintă, din punctul meu de vedere, un fel de chintesență a dejecției pe care o emană în prezent politica gălățeană. Omul e un fel de tăietor de lemne în administrația locală, disperat după bani și funcții. Specialitatea casei o reprezintă salariile nesimțit de mari (pe vremea lui Dumitru Nicolae, cînd era city manager, ridica aproape 200 de milioane/lunar) și licitațiile cu dedicație. Popa are și aere de mare sforar, dar nu reușește să fie decît un covrigar cu buzunare de popă.
Nutresc totuși și o oarecare speranță în legătură cu ungerea lui Florin Popa ca șef la municipala PSD. Teoretic, cel care ocupă funcția asta este pregătit de partid pentru a fi viitorul candidat la alegerile pentru primărie. Ori, dacă lucrurile vor sta așa, PSD-ul va ieși pe piață cu cel mai varză candidat posibil. Nu de alta, dar eu chiar n-am glumit atunci cînd am spus că pînă și Saghian reușește uneori să fie mai carismatic și mai rafinat decît metrociocoiul Florin Popa.
