Obiceiurile de nuntă (și înmormîntare) la români sînt absolut cre(ș)tinești. Cam cît creier de mireasă trebuie să ai pentru a atîrna pe mașina ”mirilor” (n.a. dacă nu e merțan, e de porc) o păpușă crăcănată care o comite disperata din fundă la fiecare curbă mai serioasă, de-ai zice că participă la un concurs de flatulații? Ce naiba ar trebui să simbolizeze fetișismul ăsta bizar?
Nu am priceput niciodată de ce nunta trebuie să fie cea mai fericită zi din viața ei? De ce toate miresele trebuie să fie prințese? Sau păpuși-prințese. Sau prințese cu păpuși. De ce trebuie să se îmbrace în rochii care costă cît dublul PIB-ului din Botswana? De ce după nuntă, de ciudă că nu mai pot îmbrăca rochia, îl tîrăsc pe coclauri pe ginerică și o comit ritualic în așa numitul trash the dress?
Păi pentru amărîtul ăla, nu e cea mai fericită zi din viaţa lui? El nu se căsătoreşte? Nu merită tot?
