Am fost recent la o nuntă, ocazie de a savura felul în care ciugulesc unii de pe urma așa-ziselor tradiții sau obiceiuri.
Bine, aici nu vorbesc de preoți care le bagă nașilor mîna prin buzunare pînă le simt șireturile și care, am calculat eu, pot merge acasă lejer cu vreo 500 de euro, de căciulă, într-o zi plină de nunți. Mă refer la micii bișnițari, la băbuța inofensivă cu căldărușa ei roșie sau la tînăriul pensionar posesor de colivie plină de porumbei întorcători.
Păi băbuța din imagine a făcut o investiție extrem de profitabilă, la găleata roșie mă refer. Ea apare la momentul oportun, ieșirea mirilor din biserică, iar singura chestie de care trebuie să aibă grijă e ca găletușa să fie plină cu apă. Iar ginerică, mai de milă, mai de rușine sau din motive de grandomanie, depinde de caz, se scarpină puțin la portofel și marcă banu. Unii aruncă milionul, alții bagă un 500 de mii, dar mai puțin de zece lei n-am văzut să pună nimeni. Iar banii intră la apă imediat și dispar ca teleportați pe undeva prin buzunarele babii.
La un calcul sumar, la cele 12 – 15 nunți cît am înțeles că au fost la biserica respectivă, înțeleg că băbuța a strîns lejer cîteva milioane sau, dacă alde ginerică au fost mai largi de portofel, chiar o sută, două de euro. Deci cam un salariu.
Cu porumbeii e în schimb afacere grea. Costa cam 50 de lei de porumbel, dar dacă își iau zborul mai mulți, se mai și negociază. Ori la cutie erau pe puțin 10 porumbei. Totuși, spre deosebire de băbuță, care am observat că merge la sigur în sensul că n-o prea refuză nimeni, nenea cu porumbeii mai și șomează din cînd în cînd. Dar și cînd dă lovitura, banii mirilor zboară din portofel la fel de repede ca porumbeii. Și spre deosebire de porumbei, nu se mai întorc niciodată.