Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” s-a transformat într-o fabrică de creat false valori. A devenit o instituţie care licitează masiv pe extraordinarele performanţe ale unor vîrfuri, şi atît. Dar prestigiul cîştigat de liceu, cu ani în urmă, trebuie menţinut cu orice preţ, nu? Generaţia lui Mihai Manea, căreia LVA-ul îi datorează “schimbarea la faţă”, nu s-a repetat. Treptat, numărul acelora care intrau la Yale sau Harvard a scăzut la unu sau doi pe an. Începe exodul în universităţi de duzină, unde foştii leveişti învaţă să devină funcţionari publici. Sînt universităţi în care la cursurile IT se predă Word sau Excel şi nu cum să faci design-ul unui procesor.
După integrarea României în UE, accesul în univesităţile occidentale e şi mai uşor. Se face doar pe bază de dosar, ca să zic aşa. Înainte, doar cei care făceau parte din elite îşi permiteau să plece la o facultate în străinătate şi mai şi reuşeau să intre pentru că erau cu adevărat foarte buni. Acum poate pleca aproape oricine. La Richmond, în Londra, te acceptă direct în anul II, dacă ai Bacul luat. Păi ce facultate e asta? Dar sună bine, nu?
Adevărul e că singurul lucru bun pe care îl mai oferă Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” a rămas faptul că te învaţă cum să-ţi pregăteşti un dosar. Nimic altceva nu mai contează. Roata trebuie învîrtită cu orice preţ. Putem vorbi de o adevărată politică inflaţionistă a diplomelor băgate pe bandă rulantă în CV-uri. Se acordă sute de diplome pe an, se fac aşa numitele acte caritabile, vizite la penitenciar, la copii orfani, la azilul de bătrîni şi în general orice activitate de pe urma căreia te poţi pricopsi cu o diplomă. Dar totul e de formă, superficial şi fără fond. Recomandarea ţi-o scrii tu, pentru că oricum se aprobă.
Vechiul prestigiu s-a tranformat în necesitatea de a presta zeci de ore de pregătire, plătite pe bani grei. Elevii mai răsăriţi sînt supraevaluaţi şi supradimensionaţi de profesori pentru că, nu-i aşa, nevoia, foamea de prestigiu e imensă.
