Deși oficial sondajul USL va fi cunoscut abia pe 17 iulie, ceva informații au mai scăpat, pe surse, cum se spune.
Pentru cei care nu știu, sondajul a fost făcut în paralel de PSD și PNL, pentru a nu exista suspiciuni de fraudare. În ambele sondaje, atît Ciumacenco cît și Stan au în jur de 30% diferența dintre ei fiind ceva mai mică de 4%, cît este marja de eroare. Cu mențiunea că în sondajul PSD, Ciumacenco e pe primul loc, iar în cel PNL Stan e cel care conduce la o diferență de două, trei procente. Din cîte am înțeles, în caz de egalitate sau dacă rezultatul e nedecis (se încadrează în marja de eroare a sondajului) nu vor exista nici prelungiri și nici lovituri de la 11 metri sub centură. Protocolul prevede ca în atare situații, viitorul candidat să fie decis politic. Deci va conta cît de bine se înțeleg fiecare din cei doi cu Ponta, respectiv Crin Antonescu.
Ciumacenco și Stan stau buză-n buză în sondaje
-->