Poate nu ştiaţi, dar pesedistul Florin Popa a fost uns city manager chiar de cinstitul şi gospodarul de primar. În calitatea sa de mare manager, Popa nu face absolut nimic. Şi pentru că se plictiseşte la serviciu, Popa ridică un salariu de 150 de milioane de lei, bani pe care deabia dacă are timp să-i numere de la o lună la alta.
Florin Popa a fost de cînd se ştie bugetar. Dar chiar şi cu salariul ăsta uriaş, tot nu prea pot să pricep de unde dracu are Popa atîţia bani. Să vă explic. Anul trecut, în plină criză, Florin Popa a achiziţionat un teren de 636 de metri pătraţi taman pe strada Arcaşilor nr. 1, în cartierul de vile de la ieşirea din Galaţi spre Metro. În toată afacerea asta e implicat şi Costică Căluian, patronul de la Cozamin (n.a. despre combinaţiile care îi mînă în luptă pe cei doi o să vă povestesc în alt text ).
Pe partea lui de teren, adică cei 636 de mp, Popa a dat 450.000 de lei noi (adică patru miliarde jumate). Şi pentru ca treaba să fie ca la carte, city managerul s-a îngrijit ca terenul să beneficieze de un PUD, pe care l-a şi trecut joi prin Consiliul Local. Acum nimic nu-l mai poate împiedica pe Popa să strîngă puţin cureaua şi să-şi ridice vila la care visează de ceva timp.
City Managerul Florin Popa îşi trage viloancă pe Arcaşilor
-->