Bănuiesc că ați aflat deja că duminica asta, 3 noiembrie 2013, marele cîntăreț de renume mondial Ștefan Bănică Jr. va susține un concert la Galați. Evenimentul se va produce la Casa de Cultură a Sindicatelor, începînd cu ora 19.30. Astăzi, pe la prînz, m-am întrebat așa, într-o doară, cam cîte bilete a reușit să vîndă Ștefan Bănică Jr. într-un oraș muncitoresc ca Galațiul. Așa că m-am pus pe dat telefoane. Evident, nu era nici dracu dispus să îmi spună exact cîte bilete a vîndut Juniorică, așa că a trebuit să o prostesc pe tanti de la ghișeu, pe care am apelat-o pe nr. de mobil luat de pe unul din afișele de prezentare a concertului, care au împînzit orașul. Ca să par credibil, i-am spus femeii că sînt de la Liga Studenților Galați și că aș vrea să achiziționez 35-40 de bilete pentru un grup de studenți care, asta e!, s-au hotărît în ultimul moment să vină la concertul lui Ștefan Bănică Jr.
Tanti de la ghișeu: Domnule, îmi pare rău, dar nu mai avem atîtea bilete.
Iulian Grosu: Dar cîte mai aveți?
Tanti de la ghișeu: Păi, nu știu exact, cred că cel mult 5-6 bilete.
Iulian Grosu: Adică, stați puțin, vreți să îmi spuneți că s-au vîndut toate biletele la spectacolul lui Bănică Jr.?
Tanti de la ghișeu: Da, de ce vă mirați așa?
Iulian Grosu: Păi am crezut că doar eu sînt interesat de acest spectacol…
Tanti de la ghișeu: Glumiți, nu-i așa?
Iulian Grosu: Nu, deloc. Dar ce capacitate are Casa de Cultură a Sindicatelor?
Tanti de la ghișeu: 520 de locuri pe scaune.
Iulian Grosu: Bun, și alea 5-6 locuri în ce zonă a sălii sînt, că le-aș lua eu.
Tanti de la ghișeu: Păi, cum să vă zic, sînt pe niște scaune puse pe culoare. Adică pe scări sau pe culoarul acela din centru, care traversează sala dintr-o parte în cealaltă.
Iulian Grosu: Adică mai sînt locuri doar în picioare?!
Tanti de la ghișeu: Nu, nu în picioare, ci pe scaune. Dar pe alte scaune, nu dintr-astea cu burete, standard.
Iulian Grosu: Și pe aceste scaune fără burete prețul unui bilet este mai mic, se face o reducere ceva?
Tanti de la ghișeu: Nu, biletul costă tot 80 de lei, ca pe oricare alt loc din sală.
Iulian Grosu: Și a cumpărat cineva bilete pe aceste scaune fără burete?
Tanti de la ghișeu: Da, de ce să nu cumpere? Ieri și astăzi am vîndut vreo 20 de bilete…
Iulian Grosu: Doamne-ferește!
Tanti de la ghișeu: Poftiți?!…
************************************
Am calculat așa: 550 de bilete x 80 lei = 44.000 de lei, adică 440 de milioane de lei vechi (mă rog, scăzînd cheltuielile cu concertul) în contul lui Ștefan Bănică Jr. pentru 2 ore de cîntat. Asta înseamnă cam 10.000 de euro pe spectacol. Bă, dacă Ștefan Bănică Jr. reușește să convingă atîta lume să îi bage bani în buzunar, înseamnă că ar trebui să mă apuc și eu de cîntat. Pentru că, iacătă, dacă nu ai voce și te pricepi să împrumuți din cîntecele altora, poți să faci cam 5.000 de euro pe oră, cum nici papagalul ăla de Elvis Presley nu cred că a cîștigat vreodată în viața lui.