Întrebarea îi aparţine lui Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO. În tot acest timp Bush şi Băsescu se vor chinui să-l convingă pe Putin că Războiul Rece s-a terminat. Cam aşa e. Unii fac istoria şi alţii meditează la ea. Ieri dimineaţă s-au deschis lucrările Consiliului Nord-Atlantic. Franţa şi Germania au reuşit să blocheze dorinţa Statelor Unite de a invita Ucraina si Georgia în anticamera NATO. Alianţa Nord-Atlantică a fost din nou dezbinată nu doar în privinţa celor doua republici foste sovietice, ci şi în cea a construirii unui scut antirachetă sub umbrela NATO. Este pentru prima oară cînd europenii reuşesc să-şi impună politica peste vocea puternică a SUA. Succesul summitului de la Bucureşti s-a limitat la invitarea Croaţiei si Albaniei. În schimb, primirea Macedoniei a fost amînată, fiind blocată prin veto de către Grecia. Macedonia este în acelaşi timp numele uneia din regiunile din nord ale Greciei, iar Atena afirma că asta poate duce la confuzii sau poate încuraja anumite revendicări teritoriale ale Macedoniei asupra provinciei greceşti cu acelaşi nume. Summitul NATO de la Bucureşti va ramîne deci în istorie pentru decizia de extindere în Balcani, cu state care au contribuit la neliniştile din această zonă în ultimii 15 ani, dar şi pentru încurajarea Georgiei şi Ucrainei de a merge pe drumul democraţiei. La rîndul său, Macedoniei i s-a promis că va fi primită în Alianţă de îndată ce-şi va rezolva diferendul de nume cu Grecia.
Cine, cu o jumătate de generaţie în urmă, şi-ar fi putut imagina că un summit NATO va avea loc la Bucureşti?
-->