 |
| Balamuc la Biserica Precista |
Am văzut, vineri, la tv, de Izvorul Tămăduirii, imagini cu oameni din Galaţi, Brăila şi Constanţa care se călcau în picioare, în faţa bisericilor, pentru a prinde nu’ş ce apă sfinţită. Ştiu, fenomenul nu e nou, acelaşi lucru întîmplîndu-se şi de Bobotează, şi de Sf. Parascheva (alo, Iaşiul!) şi de alte sărbători ortodoxe. Oameni care, de altfel, se vaită ca-s bolnavi, că abia se mai ţin pe picioare din cauza vîrstei înaintate, dau dovadă de o vigoare ieşită din comun, cînd se împart sticluţe cu apă sfinţită sau se scot nişte moaşte la aerisit. Stau şi rabdă şi cîte 12 ore în frig, pentru a atinge moaştele respective, îşi dau coate, se împing, iar cei mai slabi dintre ei sînt doborîţi la pămînt, de unde se ridică rapid, şi mai determinaţi.
Înseamnă că românii din România s-au dus rău de tot la vale, că au pierdut orice punct de sprijin, că nu mai au încredere în nimeni, şi atunci se refugiază în Dumnezeu. Nu zic nu, e bine să întreţii o relaţie cordială cu Dumnezeu, dar consider că atunci cînd toată existenţa ta se învîrte doar în jurul Lui, iar tu nu eşti călugărit(ă), înseamnă că acolo, undeva, în fiinţa ta, există o problemă.
Unde în altă parte, în Europa (în care, sanchi, ne-am integrat), aţi mai văzut lupte în faţa bisericilor, cu ocazia sărbătorilor religioase? Mai grav mi se pare că preoţii, bucuroşi că au atît de mulţi muşterii, dau legimitate unor astfel de ieşiri îngrijorătoare, din punctul meu de vedere. În ritmul ăsta, o să ajungem mai rău decît zăbăucii ăia de palestinieni, care îţi iau gîtu’ numai dacă li se pare că ai pronunţat numele lui Iisus pe un “anumit” ton.
