Am întîlnit la viaţa mea zeci de acordeonişti meseriaşi. Îi admir pe cei care ştiu să cînte la acordeon, fie că sînt ţigani, români, machedoni sau machitori. Puţin îmi pasă de naţionalitatea lor, mie îmi place cum sună acordeonul. Dar nu ăla făcut din clape, cum bagă formaţiile chemate să cînte la nunţi. Nu, bre, eu vorbesc de acordeoane adevărate şi de acordeonişti desăvîrşiţi, nu de lăutarii ăia contrafăcuţi, care prestau la Starea Civilă cînd ieşeau mirii prin tunelul de flori.
Nu l-am auzit cîntînd pe acest nene din poză. Cel mai probabil, el este un ţigan care cîştigă cinstit o pîine cîntînd la acordeon, la nunţi. Este o îndeletnicire onorabilă, care chiar dacă nu are nici o legătură cu performanţa, trebuie luată ca atare. Atîta vreme cît mirii din Galaţi şi de-aiurea vor neapărat lăutari care să le cînte la Starea Civilă, este nevoie de astfel de oameni, de acordeonişti care habar nu au ce e ăla portativ, dar ştiu să întreţină atmosfera. Şi nu orice fel de acordeonişti, ci dintr-ăia care ştiu să se urce pe un motoscuter, başca să îl piloteze cu acordeonul în cîrcă, căci s-au dus vremurile alea cînd lăutarii îşi permiteau să vină cu taxiul la Starea Civilă.
