Grădina Publică e singurul loc din Galați, aproape decent, unde te poți plimba fără să te bată soarele-n cap, îți poți duce copiii la locul de joacă și, în general, poți petrece agreabil puțin timp în aer liber.
Spun aproape decent deoarece singurul parc unde gălățenii pot evada se degradează continuu și accelerat. Bine, nu în zona fîntînii păzită cu strășnicie de firma de pază și luminată frenetic, chiar dacă în alte părți ale grădinii (inclusiv/mai ales în zona locului de joacă) bezna e la ea acasă după căderea întunericului.
Înainte să trec la exemple aș reaminti că Grădina Publică a fost modernizată, ca să zic așa, din fonduri europene. Și că la tăierea panglicii Marius Stan promitea că zonele periferice, uitate de constructor prin alte buzunare, vor suporta în timp îmbunătățiri.
Problema e că pe măsură ce te îndepărtezi de mijlocul Grădinii Publice, reprezentat de fîntîna arteziană, ai senzația că cineva umblă la butoane și pelicula filează.
Gardul viu dispare, iarba pare mai pîrjolită decît în mod normal, aleile mai strîmbe și mai crăpate, iar sistemul de irigație capătă forma unor minifîntîni. Și dacă ești mai naiv, într-unul din colțurile Grădinii Publice ai putea jura că s-a făcut o crescătorie de păianjeni. La concurență cu veverițele lui Băilă. Pe bune, atîta pînză de păianjen n-am mai văzut nici prin vreun scenariu hollywoodian de prost gust. Și zona e departe de a semăna cu un tărîm de basm.