Despre Cătălin Cristache poți să spui multe potlogării fără să-ți fie frică că greșești.
Trădător, oportunist, din RAR în RAR și cam șpăgar, udrist reșapat în mișcarea populară și mă opresc aici căci pot continua așa pînă cînd se trezește Resmeriță din făcut proiecte europene pe la prieteni și dușmani și-l dă afară din partid. Însă Cristache are și o calitate. A făcut mișto de pedeliști și de șefii lor din toate pozițiile și asta fără să pățească nimic.
Păi deși a făcut campanie pe față lui Marius Stan, a protestat în fața sediului partidului și s-a făcut că ține cu Udrea cînd i-a convenit, de Cătălin Cristache nu s-a atins nimeni. Mai mult, Cristache, chipurile consilier local din partea PDL, mai avea puțin și vota cu două mîini pentru Marius Stan în Consiliul local și alde Resmeriță și ai lui tot nu i-au retras sprijinul.
Totul pînă în seara asta cînd într-o ședință a BPJ, pedeliștii au zis că e cazul să nu-l mai ascundă pe Cristache sub preș, și-au stuchit în sînul partidului și l-au dat afară. Sau cel puțin așa s-a lăudat Nicușor Ciumacenco, care a motivat că e într-o ședință ca să se dea la fund și să nu-mi mai spună și alte amănunte. În fine, există șanse ca excluderea lui Cristache, dacă ea chiar s-a întîmplat, să rămînă un gest de mare eroism politic cu care alde Resmeriță și Ciumacenco au toate motivele să se laude pînă la alegerile următoare.
Cătălin Cristache e dovada vie că Resmeriță are biluțe în loc de mărgeluțe
-->