Atunci e cazul să le sărbătorim, zic, să le zicem numai de bine și să le urăm să încurce traficul cît mai mult timp de acum încolo.
Dacă tot am apucat să scriu despre subiectul ăsta (vezi aici și aici) mi-am zis că e musai să mă țin de el. Nu de alta, dar situația de pe teren e mai mult decît ofertantă, iar lentoarea autorităților, recte Primăria Galați, e demnă de toate semnalizările șoferilor care fac slalom printre canalizările cu pricina.
Mai ales că azi dimineață o echipă de la Apă Canal lucra de zor la o altă canalizare din mijlocul străzii. Nu, din fericire nu spărgea asfaltul din jurul ei, cel puțin nu încă, dar scormonea ceva acolo. Am profitat de ocazie și i-am întrebat pe ”experții” de la Apă Canal de ce n-au fost canalizările ridicate la nivel înainte de asfaltare și cine se face vinovat de asta. Mi s-a explicat că Apă Canal nu are nicio vină, oamenii arătînd cu degetul către constructor, adică spre Tancrad.
Interesant e că Primăria Galați se face că plouă în toată povestea asta. Spun asta pentru că atunci cînd l-am întrebat pe Mihai Costache (se întîmpla joia trecută), purtătorul de cuvînt al Primăriei Galați, de ce s-au spart canalizările după asfaltare, mi s-a servit o explicație năucitoare în care eu unul i-am și spus că nu cred și care iată că e infirmată și de cei de la Apă Canal. Costache a susținut sus și tare că tehnic nu era posibil ca acele canalizări să fie ridicate la nivel înainte de asfaltare.
Cică trebuie pus nu știu ce asfalt special care să facă o pantă să curgă apa mai bine. Dar nu a putut să explice de ce cu restul de canalizări s-a putut asta și doar cu cele trei peticite, nu. Mai mult, cînd l-am întrebat de ce durează atît să le cîrpească și dacă nu puteau fi reparate mai repede, Costache mi-a răspuns că da, puteau fi făcute mai repede, dar pentru ce atîta grabă?
Canalizările ne-peticite de pe strada Brăilei împlinesc azi o săptămînă de existență
-->