Cu riscul de a supăra mulţi fani, vreau s-o spun din start, direct, clar şi răspicat: nu am jucat fotbal! Sincer să fiu, preferam să jucăm fotbal şi să luăm bătaie, ca italienii. Am avut parte de o remiză ruşinoasă. Nu am jucat nimic! Nici măcar nu s-a pus problema să cîştigăm. Sau dacă ne-am propus, asta a fost pur declarativ, ca să dea bine la televizor. Păi cum să cîştigi un meci dacă în 90 de minute nu reuşeşti să tragi un şut pe spaţiul porţii? Nu e posibil nici macar din punct de vedere tehnic. Penibil! Penibil! Penibil! Ştiu că nu am mai participat de opt ani la o competiţie de nivelul ăsta. Părerea mea e că, decît să facem un asemenea antijoc, să lăsăm o părere atît de proastă, mai bine ne apucăm de crichet. Ne ajută şi indienii de la Mittal. Devine sport naţional. Cine ştie? Ce să zic. Mulţumesc lui Dumnezeu că Bănel Nicoliţă nu a marcat două goluri, că ar fi fost scorul 1 – 1. Ştiu. O să sară băieţii pe mine şi o să zică că a face 0 – 0 cu Franţa e un scor onorabil. Sîntem o echipă care, ajunsă aici, la Campionatul European aproape că şi-a îndeplinit obiectivul. Cred cu tărie că România – Franţa a fost cel mai urît meci de la acest campionat. Şi probabil că va rămîne cel mai urît. Poate că sînt eu naiv, dar o spun cu toată sinceritatea: unui astfel de egal chinuit, preferam o înfrîngere în urma căreia să se spună: “am pierdut, dar măcar am dat ce am avut mai bun în noi”!
