Ocupat să salveze omenirea din criza economică şi pe Oţelul de la retrogradare, Dumnezeu şi-a lăsat Casa Domnului din cartierul IC Frimu pe mîna unor muritori de rînd, pentru a-i face schimbarea la faţă. Adică să-i schimbe văruiala, să tencuiască pe ici, pe dincolo, să le fie mai mare dragul enoriaşilor să-i calce pragul. Şi, încet-încet, Biserica “Sf. Mina”, căci despre ea este vorba, a început să se transforme, să arate cu totul altfel decît înainte. Pînă şi Dumnezeu, cînd a venit să vadă cum se descurcă preotul paroh cu meşterii zidari, a rămas surprins de felul în care au evoluat lucrările, de direcţia în care au apucat-o mistriile meseriaşilor. La exterior, biserica arată acum ca baia unui apartament de la periferie. Zici că preotul paroh a făcut o fixaţie pentru faianţă, acesta fiind şi motivul pentru care a dat ordin meşterilor să deseneze pereţii bisericii în asemenea hal. Şi să ştiţi că lucrarea în sine nu s-a făcut aşa, de pe o zi pe alta. Nu, bre, a curs multă sudoare la temelia bisericii, căci, vorba aia, faianţa trebuia pusă nu perfect, ci dumnezeieşte.
Dacă în privinţa dizainului faianţei, preotul paroh nu a stat mult pe gînduri, el a făcut ceva nopţi albe chinuindu-se să aleagă o culoare deosebită, care să-l surprindă pe Dumnezeu. Ceea ce a şi reuşit, căci Dumnezeu şi-a făcut cruce cînd a văzut cărămiziul-căcăniu cum se întinde de la temelie pîn’ la turlă.
Dumnezeu l-a iertat pe preotul paroh, pe principiul că acesta n-a ştiut ce face, dar a avut o rugăminte. Undeva la stradă, la intrare adică, să fie pusă o firmă, ceva, pe care să scrie mare “Biserică”, pentru ca lumea să ştie, totuşi, ce se află dincolo de gardul parohial.
