Cel mai saltimbanc dintre maneliștii cu pretenții de actori din România, pe nume Mihai Bendeac, a ajuns să cerșească ajutorul națiunii să îl bage în seamă. Bendeac a avut, în uichend, un jeg de spectacol, la Galați, intitulat “Crimă la Howard & Johnson”, altfel o piesă foarte bună de teatru, depinde însă pe mîna cui încape.
E, la Galați a încăput pe mîna lui Bendeac. Iar Bendeac, care o arde precum homosexualii ăia triști, cu fular la gît în timp ce poartă tricou cu mînecă scurtă, a simțit nevoia să își promoveze un pic jenanta prestație pe scenă printr-un moment regizat din timp, în culise. Undeva după terminarea actului 1, într-o pauză care va să zică, pe scenă a apărut un bou care s-a recomandat drept Dumnezeu. Deși nu a amenințat pe nimeni și nici nu avea mitralieră/pistol/cuțit la el, marele actor Mihai Bendeac s-a refugiat imediat în culise, de frica celui care s-a recomandat drept “Dumnezeu”. Probabil că lui Bendeac i-a fost frică să nu fie întrebat de ce joacă atît de prost, de ce își bate joc de o piesă de teatru care a făcut carieră pe scenele din lumea-ntreagă.
În realitate, intervenția pe scenă a intrusului pe nume “Dumnezeu” (care, sanchi, a apărut din sală) a fost îndelung exersată. Acesta a fost, de fapt, zvîcul, scandalul oferit ziarelor cu care promotorii spectacolului jenant al lui Bendeac aveau contract de promovare.
De altfel, ziarele de căcat sînt pline astăzi de vrăjeala ieftină pusă la cale de manelistul Bendeac, care încă are tupeul să susțină că este actor.
Bendeac și-a înscenat un moment penibil cu Dumnezeu, la Galați, pentru că nu îl mai bagă nici Dracu în seamă
-->