Sute de gălățeni au uitat că afară este iarnă în toată regula și s-au bulucit la centrele unde se împarte ajutorul alimentar de la Uniunea Europeană. În doar două zile de când a început redistribuirea ajutorului, peste 1.500 de nevoiași au făcut pîrtie cu noaptea-n cap la centrele amenajate în Piața Țiglina 1, în Piața Centrală și în piața de lângă școala 26. Ca de fiecare dată, primii la apel au fost pensionarii și persoanele cu handicap care au vrut să fie siguri că nu ratează noua pomană de la autorități. Aceasta a fost posibilă deoarece doar 56% dintre beneficiari au intrat în posesia pachetului, din septembrie și pînă în prezent. Din cele 21.366 persoane din Galaţi, îndreptăţite să primească ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, doar 11.940 şi-au ridicat pachetele până la expirarea termenului, pe 31 ianuarie.
Potrivit evidenţelor Cantinei de Ajutor Social din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, la sfârșitul lunii ianuarie pe stoc existau 22 tone făină albă, 14 tone mălai, 8 tone ulei, 12,5 tone zahăr, 3,2 tone paste făinoase, 3,5 tone miere de albine, 11.000 conserve carne de porc, 13.500 cutii zacuscă şi 9.700 cutii roşii în suc propriu. Din dispoziţia primarului Marius Stan, alimentele care au rămas pe stoc sunt redistribuite, conform recomandărilor Uniunii Europene. Alimentele sunt grupate în circa 6.000 de pachete care conțin cîte 4 kilograme făină, 3 kilograme mălai, 2 kilograme zahăr, 1 litru ulei, câte 2 cutii zacuscă, roşii în suc propriu şi conservă carne de porc şi 3 cutii miere de albine.
Au înfruntat nămeții pentru o sacoșă cu mâncare
-->