Pare greu de crezut, însă a existat o vreme cînd era o plăcere să cumperi ziare, căci aveai ce citi. Și nu, nu mă refer acum la primii ani de după 1990, cînd publicații ca Expres Magazin, EvZ sau Academia Cațavencu vindeau fiecare în parte chiar și 200.000 de exemplare într-o singură zi. Nu, eu fac trimitere la vremurile cînd presa din România chiar era serioasă, din moment ce publica numai știri serioase și, amănunt foarte important, po-zi-ti-ve. Știri pozitive, fraților, care să îi mobilizeze pe oamenii muncii, care să crească respectul de sine al cetățeanului român.
Iată, de exemplu, ce știre publica cotidianul Scânteia, în luna aprilie 1984. Titlul nu lasă loc de interpretări, citez: “A fost produs strungul cu numărul 100.000”. O veste excelentă, care cu siguranță a fost sărbătorită ca atare de poporul român. Articolul în sine (semnat de corespondentul Scânteii, Tristan Mihuța), abundă în informații interesante, cum ar fi, de pildă, aceea că “planul la producția fizică a fost depășit cu 52 de strunguri normale și 50 strunguri revolvere” (vezi foto).
Chiar așa, ce-o mai fi făcînd strungul cu nr. 100.000? Oare mai trăiește, mai produce ceva astăzi, la 30 de ani de la nașterea lui? Ar fi interesant de citit un articol despre strungul cu nr. 100.000, la trei decenii de cînd el a început să respire, să se miște cu folos pentru națiunea noastră. România are destui jurnaliști talentați și cu destulă experiență pentru a face față unei astfel de provocări. Tot ceea ce trebuie pentru ca acest subiect să prindă contur este o mică scînteie, ca să zic așa.
