A devenit un obicei ca, în fiecare an, de Sărbătorile Galațiului, adică de Sf. Apostol Andrei, unul sau mai mulți lingăi să fie recompensați cu titlul de Cetățean de Onoare al Galațiului. Indivizi care s-au vîndut pe un pumn de arginți, care au cîntat ode șmecherilor zilei nu din obligație, ci din convingere, ajung să fie apreciați drept persoane de toată isprava, care au adus servicii orașului, comunității gălățene, fiind făcuți cetățeni de onoare.
Pînă să ajungem la anul 2011, propun să derulăm un pic banda, să ne aducem aminte de cîteva dintre cozile de topor ridicate în plenul Consiliului Local la rangul de Cetățeni de Onoare ai Galațiului. De pildă, în 2006, fostul mardeiaș-șef de la agenția de pază și protecție WBC, Nicu Mărăndici, primea titlul de cetățean de onoare la propunerea primarului Dumitru Nicolae. Trei ani mai tîrziu, în 2009, după cum am scris aici, fostul rector al Universității “Dunărea de Jos”, tov. Emil Constantin, era și el făcut cetățean de onoare, prin grija consilierului local PDL Petru Alexe.
După un caftangiu și-un comunist prăfuit, în 2011 a venit rîndul, așa cum era și normal, unui mare om de cultură să fie recompensat cu titlul de cetățean de onoare al Galațiului. Este vorba despre prozatorul Theodor Parapiru, 62 de ani. Parapiru nu este altceva decît un obscur profesor de limba română, de gimnaziu. A predat “Neamul Șoimăreștilor” și “Dan, căpitan de plai” la nu’ș ce școală generală dintr-un cartier periferic din Galați, iar peste noapte a ajuns să fie considerat mare scriitor de către sudorii și șoferii de autobuz din Galați.
Parapiru a cunoscut succesul, ca să zic așa, după ce a început să colaboreze cu ziarul local “Viața nouă”, parteneriatul dintre profesorul de română de gimnaziu și conducerea gazetei așezîndu-se pe baze solide abia după evenimentele din decembrie 1989.
Parapiru s-a remarcat prin pălăria de hipster care i-a crescut pe cap
Parapiru a activat, în paralel, și la revista “Noduri și Semne”, unde adevărații scriitori se abțineau cu greu să nu îi ia la mișto operele literare. În anul 2000, Theodor Parapiru înființează așa-zisa revista de cultură “Dominus”, prostindu-l pe Lili Dediu de la ziarul “Imparțial” să bage bani în moftul lui de mare prozator, care scrie de la stînga la dreapta. Între timp, a murit și revista Dominus, care nu era citită nici măcar de cei care o scriau, darămite de public.
Pentru faptul că mîine (joi, 24 noiembrie) va primi titlul de cetățean de onoare al Galațiului, Theodor Parapiru trebuie să îi mulțumească prietenului său Ilie Zanfir, care este consilier local PSD și membru în Comisia nr. 4 (de Cultură, Culte, Sport etc) a Consiliului Local. Ilie Zanfir este și director al Bibliotecii V.A. Urechia Galați (unde Parapiru și-a lansat multe dintre creațiile sale cu pretenții literare), iar acum, în 2011, a zis să îl propună pe obscurul profesor de română de școală generală pentru a rămîne în cartea de istorie a orașului.
Oficial, “Cetățean de Onoare” este un titlu onorific acordat de autoritățile unei localități unei persoane a cărei activitate sau existență este legată în mod deosebit de viața localității sau pentru talentul și serviciile deosebite aduse de aceasta localității. Singurul lucru, din punctul meu de vedere, cu care s-a făcut remarcat Theodor Parapiru a fost că, acum 5-6 ani, apărea cu pălărie de hipster și chiștoc de Plugarul (vezi foto) în poza care era atașată la editorialele alea fără noimă pe care le semna în Viața liberă.
