Ţin minte că atunci cînd vînzătorul ăsta de puli din cauciuc (dildo sau vibratoare, cum le mai zic unii) a fost numit în funcţia de director al Centrului Cultural “Dunărea de Jos” Galaţi am zis că băieţii din partidul lui vor să facă mişto de el. Treaba asta se întîmpla în toamna lui 2004. De atunci au trecut aproape şase ani, iar Răzvan Avram este în continuare mare şef în instituţia pe care Dan Lilion Gogoncea a decis să o înfiinţeze după o beţie cruntă.
În vara lui 2008, cînd Durbacă a fost ejaculat din fruntea CJ Galaţi, eram gata să pariez salariul pe trei luni al noului preşedinte Eugen Chebac că pe Răzvan Avram nu îl va prinde paltonul la Centrul Cultural. De atunci au trecut aproape doi ani, iar fostul patron de sex shop de vizavi de Biserica Catolică nu a fost demis, ci se simte mai şef ca niciodată la Centrul Cultural. Deşi nu mai valorează nici cît un neg de pe curul unui ţigan, Durbacă (cu al lui PC) reuşeşte să-şi menţină oamenii în funcţii, iar aici nu mă refer doar la Răzvan Avram, Genica Totolici sau Picu Roman.
Toţi cei trei enumeraţi mai sus sînt nişte nulităţi nedovedite, nevertebrate consacrate, dar Răzvan Avram are ceva în plus: pare genul ăla de tolomac care în liceu se închidea în veceu să-şi mănînce sandvişul pus de mămicuţa, de teamă să nu i-l fure fetele, iar ulterior, la facultate, era gata să cumpere băutură pentru toţi invitaţii doar-doar va fi primit la unul din chefurile din căminele studenţeşti.
Cu o aşa personalitate bine conturată, Răzvan Avram va rezista probabil în funcţia de tartor al Centrului Cultural pînă la alegerile din 2012, cînd, cel mai probabil, va da cu muianul de bariera asta pe care a montat-o pe şest în incinta instituţiei.
Atenţie, tolomac uitat în funcţie!
-->