Este știut faptul că pentru a ajunge polițist local în Galați nu trebuie să ai nici gimnaziul. Am glumit: la Poliția Locală Galați ești primit și dacă nu ai absolvit cele patru clase primare, chit că între timp ai găsit timp să termini Facultatea de Drept. Important este să ai doi umeri pe care să ți se pună tresele alea de neam prost, ca și cum ai fi vreun ofițer de prim rang, vreun veteran de război, ceva.
Cînd nu păzesc trotuarele (vezi trotuarul din fața Tribunalului Galați), polițiștii locali din Galați au o grămadă de treabă. Ei împart amenzi, dar nu șmecherilor care beau la colț de stradă și apoi se iau de oamenii nevinovați, ci îi iau la țintă pe boschetarii care caută în pubele. Și cum oamenii străzii sînt cei mai vulnerabili, ba pentru că nu au buletin de identitate, ba pentru că par de parcă tocmai au căzut din Lună, polițiștii locali își fac norma la amenzi luîndu-i în cătare. Ce poate fi mai simplu decît să amendezi un om al străzii, care habar nu are pe ce lume trăiește, și apoi să mergi la sediul tău (la Poliția Locală Galați) ca să raportezi producții record de procese verbale scrise (cu aferentele greșeli gramaticale, evident)?
În pozele de mai sus se află doi polițiști locali din Galați (în cîmpul muncii, ce dracu!) care tocmai completează procese verbale unor oameni fără adăpost. Nici nu mai contează cuantumul amenzii, că o fi 200 sau 300 de lei de căciulă. Oricum nu o să plătească nici naiba aceste amenzi, pentru simplul motiv că oamenii străzii nu au venituri impozabile, ceea ce înseamnă că nu li se poate pune poprire decît cel mult pe boul de la bicicletă. Însă, polițiștii locali din Galați insistă, nu se lasă, împart amenzi în stînga și-n dreapta, numai să nu fie vorba de șmecheri, căci în astfel de cazuri li se înmoaie brusc pulanul.
Așa își fac polițiștii locali din Galați norma la amenzi (foto)
-->