Şi aşa Galaţiul nu are un brand al lui, o identitate certă, un punct de
atracţie forte, ceva care să-l definească la modul fundamental.
Bălăcărim şi sărbătorim festivale manelisto-scrumbiiste sau zile ale urbei
chicio-religioase.
Am avut un combinat pe care ni l-au vîndut alţii la preţ de cutie de conservă ruginită, ne mîndrim cu un port falimentar, iar străzile arată ca nişte buci bolnave de vărsat de vînt. În schimb tot avem vise umede despre autostradă, pod peste Dunăre sau aeroport. Cînd ne vine cineva în Galaţi îl scoatem din oraş şi-l plimbăm pe Faleză că poate, poate, o rămîne cu vreo impresie bună. Acum, doamna Faleză ne-a cam arătat gaura, în toată splendoarea şi adîncimea ei.
Aşadar avem o groapă. Păi de ce s-o astupăm cînd putem s-o sărbătorim? Neputincioşi în faţa Dunării care ne tot umectează inconştient gaura de la Elice, am putea organiza măcar un pelerinaj. Astfel, timp de două luni şi jumătate cît nu se va lucra la groapă, gălăţenii pot s-o viziteze/venereze ca pe sfintele moaşte. Pot înălţa rugăciuni pioase întru scăderea cotelor apelor Dunării. Şi, dacă în loc de flori aduc cîte un bolovan pe care să-l arunce cu smerenie în gropălău, o să vedem cu ochii noştri ditamai minunea administrativă.
Aş încheia textul aici, dar mai e ceva peste care nu pot să trec. Nu am de unde să ştiu cum e la voi, dar mie glumele lui Dumitru Nicolae îmi cam dau fiori pe şira spinării. Moşmitilică a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că nu exclude posibilitatea unei candidaturi în 2012: “Dacă nu termin tot ce mi-am propus în acest mandat, s-ar putea să mai candidez odată”.
Nicolae nu realizează că a ajuns de mult la vîrsta la care, deşi îşi propune multe lucruri, nu mai poate termina mai nimic.
