Andrei Lișinschi a trecut prin multe din 2008 încoace, cînd încet-încet s-a retras din viața publică. Taman cînd să dea și el drumul la treabă la Intfor, după ce a contractat împrumuturi de 30 și ceva de milioane de euro, a venit criza. Era anul 2009. Și de atunci bulgărele se tot rostogolește, iar Lișinschi, care încă mai ține vreo 500 de locuri de muncă în Galați, nu știe pe unde să scoată cămașa. De unde era prietenul lor cel mai bun, băncile l-au înghesuit la colț și au început să îl preseze să le dea banii. Nu au vrut să audă de planuri de redresare, de nimic. Au ajuns pînă într-acolo încît i-au executat și vila cotată la 3 milioane de euro. Într-un interviu acordat antidotul.ro, omul de afaceri Andrei Lișinschi vorbește despre cum se simte în Noul Galați, despre politicile guvernului și despre lupta sa cu băncile care vor să îi ia casa.
Iulian Grosu: Cum vi se pare Noul Galați?
Andrei Lișinschi: E prematur să tragem o concluzie, a trecut doar un an din mandatul primarului Marius Stan. În șase luni, un an de zile, nu se poate face mare lucru. Poți doar să mături străzile. Dar pe mine altceva mă intrigă. Și anume că primarul Stan nu a venit cu un proiect pe termen lung. În loc să fi plătit o firmă de audit ca să afle că în Primăria Galați s-a furat, bani care oricum nu se mai întorc înapoi, mai bine angaja doi-trei arhitecți din Austria, care să vină cu un plan concret de dezvoltare a orașului. Primarul Marius Stan putea veni de la bun început cu un astfel de proiect și să spună: “Uitați, asta este macheta Noului Galați, așa cum a fost desenată ea de arhitecți renumiți din Austria. Așa va trebui să arate orașul peste 6 ani, peste 12 ani, 20 de ani. Pentru început, o să facem de aici pînă aici, cît ține primul mandat de 4 ani .” Și odată ce a fost obținut acordul Consiliului Local Galați și au fost identificate și sursele de finanțare, trebuia să se apuce de treabă. Deocamdată, nu am auzit nimic despre proiecte viabile pentru acest oraș. Ce satisfacție mai mare poți să ai să faci un oraș ca în Austria, ca în Franța, și după 4 ani să ieși ca primar pe stradă și să îți dea lumea bună ziua? Cînd ieși printre oameni și poți să spui că strada asta arăta așa, iar astăzi uite cum arată, că parcul ăsta a fost modernizat, să vezi toate casele văruite nu în toate culorile pămîntului, ci uniform, ca în lumea civilizată…
Iulian Grosu: Primarul Marius Stan se plînge însă de birocrația stufoasă, spune că pentru a muta o cafea de aici pînă dincolo îi trebuie trei zile, din cauza hîrtiilor.
Andrei Lișinschi: Da, domn’e, dacă e așa, atunci chemi presa, chemi DNA-ul, chemi pe toată lumea și explici de ce nu merge treaba. Dacă vrei să faci treabă, poți să faci. Dacă nu, atunci faci ca Mazăre de la Constanța: vii o dată pe an la primărie, iar în rest stai prin Brazilia, pe unde vrei tu. Consider că dacă ești de bună credință și le explici tuturor, în deplină transparență, ce ai de gînd să faci, nu are cum să te doboare birocrația. E adevărat că trebuie semnate hîrtii, că e nevoie de aprobări, dar nu cred că birocrația este cea care împiedică dezvoltarea orașului… Eu cred că principala problemă este mentalitatea alegătorilor din oraș, care votează de 20 de ani cu același partid. Țin minte că, în 2004, după ce am pierdut alegerile, am fost pe faleză, la Elice. Pe vremea aia, în parcul de la Elice nu era nici o palmă de gazon. Și eu stăteam pe o bancă din piatră, împreună cu soția mea. Iar pe lîngă mine treceau oameni grei din orașul ăsta, pe care îi cunoșteam. Treceau doctori, procurori, avocați, directori, iar după ce traversau parcul de la Elice ieșeau cu pantofii plini de praf. Eh, dacă după alți 4 ani, în 2008, au votat fix la fel ca în 2004, înseamnă că nu i-a deranjat că li s-au umplut pantofii de praf. Înseamnă că ei au fix ceea ce și-au dorit. Iar dacă ținem cont că și în 2012 tot PSD a cîștigat alegerile la Galați, căci Marius Stan a devenit primar pe spatele PSD-ului, nu pe voturile PNL-ului, e clar că gălățenii sînt mulțumiți de felul în care a fost administrat orașul.
Iulian Grosu: În calitate de simplu cetățean, ce i-ați reproșa primarului Stan?
Andrei Lișinschi: Nu i-aș face neapărat un reproș, ci mai degrabă i-aș da un sfat primarului Marius Stan: să aibă grijă de mediul economic. Pentru că mediul economic va duce orașul mai departe. Într-o perioadă de criză nu este normal să mărești taxele și impozitele, cînd oamenii trăiesc din ajutorul de șomaj. A fost una dintre cele mai proaste măsuri pe care le putea lua Primăria Galați. Păi, cînd vezi că firma asta care avea 1000 de angajați, astăzi mai are doar 500, tu îi pui taxe suplimentare? Da, poți să mărești taxele locale atunci cînd lumea are bani. Cînd știi că gălățenii cîștigă cu 25% mai mult decît ieri, le ceri taxe mai mari. Dar cînd tu știi că oamenii cîștigă nu 10 milioane, ci 7 milioane, tu le ceri bani mai mulți, adică le iei și banii de pîine? Cum să îi ceri cu 100 de lei mai mult impozit pe casă unui gălățean, în condițiile în care el cîștigă cu 200-300 de lei mai puțin decît anul trecut?Cînd cîștigăm mai mult, plătim mai mult. Dar cînd nu cîștigăm, de unde să plătim? Să ne apucăm de furat, ce să facem? În acest mod nenorocești un oraș…
Iulian Grosu: Argumentul primarului Stan a fost că majorarea taxelor locale a fost impusă de la guvern.
Andrei Lișinschi: Nu este adevărat. Primarul într-un oraș este ca președintele unui stat. Primarul nu primește ordine nici de la guvern, nici de la președinte, de la nimeni. Să ne uităm la Mazăre de la Constanța… Primarul este cel care conduce sănătatea, care are mandat ferm de la cetățeni, care este ales prin vot direct. Dar putea să se uite pe bilanțurile marilor firme, Damen, ArcelorMittal, Arabesque etc. Ia să vedem cît a cîștigat Damen în 2010, în 2011? Și dacă vezi că firma a cîștigat infinit mai puțin decît în 2012, tu o cocoșezi cu taxe , în loc să o lași să respire?
Iulian Grosu: Știu că aveți probleme cu băncile care vor să vă ia vila. S-a rezolvat între timp această problemă?
Andrei Lișinschi: Nu, nu s-a rezolvat. Deocamdată am 2 societăți în insolvență și urmăm un plan de reorganizare, conform legii… Ca să ai o imagine completă, ar trebui să afli începutul. În 2006, am început un proiect de investiții de 30 și ceva de milioane de euro. Cînd am terminat proiectul de investiții, ca la orice utilaj pe care îl pui în funcțiune, au apărut defecțiunile. Nu merge șurubul ăla… Iar dacă nu merge șurubul ăla, tabla ți se strîmbă, nu se zinchează, nu se vopsește, apare cu un defect. Așa că produsul ăla care apare cu un defect nu mai poți să îl vinzi ca un produs de primă mînă, ci ca un produs de calitatea a II-a, a III-a. Și așa apar pierderile. În 2009, în primul an de criză, noi am acumulat niște pierderi din cauza modului în care au fost puse utilajele în funcțiune. Pentru că am acumulat niște pierderi, în 2010 am făcut o ședință cu toate instituțiile financiare care ne-au creditat și le-am solicitat o perioadă de grație, de păsuire, ca să putem să ne rezolvăm problemele și să plătim. Am făcut studii de fezabilitate cu instituții serioase, am dat 50.000 de euro pe un astfel de studiu, și am prezentat un plan de redresare, am arătat că avem o piață de desfacere, că avem clienți, că produsul făcut de noi este unic în România etc. La care băncile au spus: “Nu ne interesează, domn’e, chestiile astea, nouă să ne dai banii”. La care eu le-am zis că nu le pot da banii decît dacă mă refinanțează, adică să mergem mai departe, să fuzionăm cu un consorțiu ceva, astfel încît să ne revenim și să le putem plăti banii. Nici nu au vrut să audă. Nu au înțeles că, colac peste pupăză, în această perioadă de criză nu avem materie primă suficientă și funcționăm la cota de avarie, cît să ne scoatem cheltuielile. Le-am zis să vină să își ia utilajele, căci pe utilaje s-au dus banii luați de la bancă. Nu au vrut utilajele, ci banii. Printre altele, am pus casa gaj cînd am contractat împrumutul la Pireus Bank, iar ei au venit să îmi execute casa, mă rog, vila.
Iulian Grosu: Păi, și ați pierdut vila?
Andrei Lișinschi: Deocamdată nu am pierdut vila, dar ea este executată. Nu, nu au scos casa la licitație pentru că situația este mai complicată între mine și ei, dar casa este pe numele băncii. Banca dispune de ea și poate să o vîndă oricînd. Ori prin contract direct, ori să o scoată la vînzare. Eu locuiesc încă acolo, pentru că nu au scos-o la vînzare decocamdată. Problema vine de sus, de la guvern. Nu vezi că în ziua de azi băncile nu mai vor să finanțeze economia românească? Vor doar să își recupereze banii și să îi scoată rapid din țară. S-a trezit și Isărescu zilele trecute să le spună că “Băi, fraților, v-am micșorat dobînzile, voi ce faceți?”. Unde sînt banii? Dacă mie mi-a executat casa, iar eu aveam bani disponibili, e clar că dădeam banii la bancă, nu stăteam să fiu dat afară din casă, să ajung pe drumuri, nu? Și ca mine sînt mulți. Cînd un om ajunge în situația de a-i fi luată casa, înseamnă că el este pe zero, că nu mai poate plăti. Or dacă eu nu mai pot plăti, iar banii sînt la bănci, dar băncile refuză să mă sprijine ca să îmi revin, eu cum pot să fac să achit datoriile? Este un cerc vicios din care nu știu cum vom putea ieși noi, românii…
