Gălățeanca Adriana Țicău este europarlamentar din partea PSD, cam din 2006 încoace (o perioadă a fost doar observator în Parlamentul European). Și mai mult ca sigur la anul, în 2014, Adriana Țicău va candida pentru un nou mandat de europarlamentar. Cel mai probabil, ea va prinde un loc eligibil pe listele USL, căci tovarășul Dan Nica, căruia i-a înnodat nu doar creierii, ci și chiloții la gît va avea grijă să o pună pe primele 4-5 poziții.
Deși nu o cunoaște nici dracu în Galați, Adriana Țicău reprezintă Galațiul/România în inima Europei, la Bruxelles. Adriana Țicău este exemplul perfect al politrucului care a virusat în mod decisiv societatea românească în ultimii 23 de ani. Din anul 2000 încoace, ea mănîncă o pîine bună ba ca secretar de stat, ba ca ministru, ba ca senator în Parlamentul României, ba ca europarlamentar. Altfel spus, Adriana Țicău mai are un pic și împlinește 15 ani de cînd s-a lăsat de muncă.
Adriana Țicău, de 15 ani în serviciul credincios al lui Dan Nica
Nu foarte multă lume știe următorul detaliu jenant din activitatea profesională a europarlamentarului Adriana Țicău. Amănunt care este evitat chiar și de Adriana Țicău în public. Este vorba despe faptul că, în anul 2002, pe vremea cînd avea doar 32 de ani, Adriana Țicău a fost recompensată cu Ordinul Național “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Fostul președinte Ion Iliescu a fost cel care a decorat-o pe Adriana Țicău cu acest ordin, în același timp cu actualul europarlamentar din Galați fiind recompensată și Irina Paula Jianu, individă care a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul Trofeul Calității, alături de fostul premier Adrian Năstase. Și principalul susținător al Adrianei Țicău, este vorba despre actualul ministru gălățean Dan Nica, a fost premiat de Ion Iliescu, tot în 2002. Numai că în cazul lui Dan Nica recompensa a fost mai consistentă, el primind Ordinul Național “Steaua României” în grad de cavaler.
Și pentru ca sfidarea să fie supremă, aflați că Adriana Țicău a fost recompensată cu Ordinul Național “Serviciul Credincios” în grad de cavaler, citez, pentru “competența și profesionalismul dovedite în procesul reformelor și dezvoltării țării noastre”. Ce acte de eroism a făcut Adriana Țicău pînă la vîrsta de 32 de ani (în 2002, adică) pentru a merita o asemenea recompensă din partea statului român? Ordinul Național “Serviciul Credincios” a fost înființat de Regele Carol I, în aprilie 1878, pentru decorarea militarilor români care se evidențiau în războaie. Între timp, au ajuns să primească această distincție din partea statului român toate matracucile care sug acadele prin birourile de la diverse ministere și care ulterior pozează în mare doamne pe la Bruxelles.