Am vecini buni, nu zic nu, pe vreo doi i-aș caza și mîine la Eternitatea. Sînt oameni cu inițiativă, cu spirit civic, pe bune că le-aș face cunoștință cu doi pitbulli pe care îi dor dinții. Dar mă gîndesc cu bucurie că Dumnezeu a fost darnic cu mine cînd, în bunătatea Lui, mi-a dăruit așa vecini. Ce om pe lumea asta ar putea avea vreodată șansa să iasă din casă și să admire asemenea frumusețe de operă de artă, precum cea din poza alăturată? Oameni buni, dacă hoții ăia români care au furat acele tablouri din Olanda ar fi văzut capodopera din poza alăturată, vă zic sigur că își schimbau ținta. Ce dracu, fraților: vorbim despre un tablou în fața căruia chiar că rămîi tablou.
Cred multe despre vecinii mei. Despre unii (puțini la număr!) cred că sînt oameni de bine, în timp ce pe alții îi consider niște labagii, pe care îi aștept cu drag la cotitură. Dar, slavă-Domnului, am și vecini artiști. Și asta mă ține în viață, fără mișto. Priviți și voi ce operă de artă a putut să posteze un vecin al meu pe casa scării, să o bată el în cui pe perete, de zici că că-i munca lui Picasso, nu alta.
