Deşi la Revoluţie, sau ce o fi fost în ’89, s-a murit pe capete, oficial nu ştiam cine a tras în populaţie. Ei bine, jurnalul de luptă al Ministerului Apărării, întocmit în perioada 16 – 22 decembrie 1989, a fost desecretizat astăzi, de fapt ieri, şi depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. Acum ştim cine au fost “teroriştii”. Dacă cineva mai avea cumva vreo îndoială. Actul cu pricina descrie cu amănunte derularea evenimentelor din timpul revoluţiei de la Timişoara. “Includerea în mai multe locuri fierbinţi a unităţilor militare în cadrul unor dispozitive mixte, împreună cu forţele de ordine (trupe de Securitate, miliţie, USLA, grăniceri), specializate în acţiuni represive, de forţă, infiltrarea printre rândurile manifestanţilor a unor persoane, aparţinând Securităţii care acţionau cu deosebită abilitate, trăgând acoperit împotriva manifestanţilor, a fost deliberat folosită ca stabilirea responsabilităţii pentru împuşcarea unor oameni să devină practic imposibilă şi a arunca pe seama armatei vina pentru o bună parte din tot ce s-a întâmplat în acele zile la Timişoara”, este una dintre concluziile unui raport înaintat în 1990 de Ministerul Apărării Naţionale către Parlamentul României. Acum ştim adevărul. Şi totuşi nu răsuflă nimeni uşurat. Se nasc, de la sine parcă, cîteva întrebări. Cu ce drept ne-au ascuns timp de 19 ani adevărul? Ce facem acum? Uităm? Cerem răzbunare? Iertăm? Acum ce facem cu adevarul?
Acum avem şi dovezi: securitatea a tras la Timişoara
-->