Gălățenii din satul Odaia Manolache nu sunt oameni. Și nici nu au față de consumatori, potrivit societății Electrica. Consumatori de energie electrică, bineînțeles, pentru că la alte capitole nu ne băgăm.
Așadar, pentru șmecherii de la SDEE Muntenia Nord, satul Odaia Manolache nu există pentru că nu apare în statisticile oficiale ale companiei. Ba există la o aruncătură de băț de orașul Galați. Satul Odaia Manolache are vreo 1.600 de suflete care în ultimele trei zile au bîntuit prin beznă dar nu și prin statisticile Electrica.
Cei mai mulți dintre locuitorii satului nu au avut energie electrică pînă joi seara (circa 48 de ore) iar o parte a comunității a fost realimentată vineri dimineață (două zile și jumătate). În toată perioada asta (de marți pînă vineri) ei nu au apărut în informările societății Electrica privitoare la situația clienților nealimentați cu energie electrică din cauza defecțiunilor din rețea provocate de furtuna de marți, 25 iulie.
Să nu credeți că povestea este valabilă doar în cazul nefericiților din Odaia Manolache.
Primarii din alte comune gălățene spun că zone întregi (cartiere, grupuri de case) nu sunt alimentate cu energie electrică la 72 de ore după vijelia care a făcut prăpăd prin județul Galați. La Slobozia Conachi, de exemplu, primarul s-a plîns ziariștilor că în jur de 300 de case sunt în beznă de trei zile.
Iar dacă sărim un pic granița județului, situația este asemănătoare. La Brăila raportarea oficială de vineri dimineață nu menționa nici măcar o singură gospodărie nealimentată. În realitate, însă, sute, poate mii de brăileni orbecăiau prin bezna oferită de SDEE Muntenia Nord. Culmea, situația era recunoscută chiar de directorul Electrica Brăila: într-o declarație făcută jurnaliștilor brăileni de la Obiectiv Vocea Brăilei el spunea că „sperăm că, până diseară, (n.r. vineri seara) se va relua alimentarea tuturor localităților afectate.”
Cei de la compania de la electricitate jonglează cu cifrele așa cum le convine: declară localități, puncte de transformare și consumatori alimentați/nealimentați în funcție de cît de horror sună. Iar vrăjeala de băiețaș a distribuitorului de energie electrică nu este nouă. În timpul episodului de iarnă din primăvara anului 2017 cînd mii de gălățeni au rămas fără curent, centrala telefonică (unde se fac reclamații) s-a stricat (ce convenabil) iar raportările au fost mai dichisite ca pe vremea lui Pristanda. Uite de aia ar fi bine să existe concurență pe această piață. De fapt, există!