Locul al zecelea pentru Galați, pe țară, la nivel de îmbolnăviri cu noul tip de coronavirus este, cu siguranță, o veste proastă. O veste și mai proastă e că ocupăm poziția a șasea la capitolul cadre medicale infectate.
Conform Institutului Național pentru Sănătatea Populației, citat de Bursa, în data de 18 aprilie în toată țara erau 8.418 cazuri de îmbolnăviri cu noul tip de afecțiune respiratorie. Grav este că la acea dată numărul cadrelor medicale infectate cu noul coronavirus era de 1.031, conform raportărilor primite de INSP din teritoriu.
Cele mai multe cazuri de personal medical testat pozitiv erau la Suceava – 462, Bucureşti – 149, Vrancea – 67 de cazuri, Arad – 53, Hunedoara – 37.
În imediata apropiere a plutonului de cinci fruntaș se afla Galaţiul, cu 35 de bolnavi.
Judeţele cu sub 20 de cazuri erau: Alba – 18, Mureş – 17, Cluj , Giurgiu, Teleorman – 15 Bacău, Iaşi – 13, Sibiu – 11. Judeţele care au sub 10 cazuri sunt Botoşani, Covasna – 9 și Neamţ – 8.
Există însă și situații fericite, în care se pot numără pe degetele de la o singură mână câte cadre medicale au fost depistate pozitiv. Este cazul județelor Bistriţa – Năsăud – 5, Dâmboviţa, Mehedinţi, Vâlcea – 3, Bihor, Constanţa, Ilfov, Satu Mare – 2, Brăila, Caraş Severin, Dolj, Harghita, Ialomiţa, Prahova, Tulcea – 1.
De altfel, vecinii noștri brăileni înregistrau astăzi, în tot județul, doar 19 pacienți, mai bine decât ei stând doar Harghita, cu 18 cazuri și Buzău, cu 14.
Galațiul pare din alt film, cu 296 cazuri totale confirmate, dacă ne orientăm după raportarea Ministerului Afacerilor Interne (vezi aici https://www.mai.gov.ro/informare-covid-19-grupul-de-comunicare-strategica-23-aprilie-2020-ora-13-00/) sau cu 314, dacă ne orientăm după cifrele oferite de Prefectura Galați și publicate în ilustrarea materialului.